Germania egalează SUA la procentul de populaţie vaccinată anti-COVID-19

Publicat:

Germania a ajuns din urmă Statele Unite în ce priveşte procentul de populaţie vaccinată cu prima doză de vaccin împotriva COVID-19, a anunţat miercuri ministrul sănătăţii Jens Spahn, subliniind însă că, dată fiind prezenţa variantei Delta mai contagioase a coronavirusului, este importantă menţinerea ritmului de imunizare, transmite Reuters, potrivit agerpres.

Guvernul german a fost criticat pentru startul lent al campaniei de vaccinare la începutul anului, mai ales prin comparaţie cu ţări precum Statele Unite, Marea Britanie şi Israel, însă între timp a accelerat ritmul.


Citește și: Mai mulți înalți oficiali de la Phenian au fost DEMIȘI după un ‘incident grav’ legat de COVID-19

‘Statele Unite au luat un start rapid şi, astăzi, Germania le-au ajuns din urmă pentru prima oară cu primele vaccinări. Aceasta arată că programul de vaccinare trebuie să-şi menţină ritmul’, a scris Jens Spahn pe Twitter.

‘Având în vedere varianta Delta, este important să se vaccineze cât mai mulţi oameni posibil’, a adăugat el.

Spahn a precizat că 55% dintre locuitori au fost vaccinaţi cu prima doză, iar 37% cu ambele.

Citește și: Germania și-a retras în totalitate trupele din Afganistan

Sâmbătă, ministrul a afirmat că, în curând, oferta de vaccinuri în Germania va depăşi cererea, ceea ce va permite ca acestea să fie oferite trecătorilor în zonele centrale ale oraşelor sau în lăcaşele de cult.

Trei sferturi dintre germani se opun vaccinării obligatorii, cu care sunt de acord doar 22%, arată un sondaj Forsa pentru televiziunea RTL, făcut public miercuri.

Germania a raportat miercuri încă 808 de cazuri de infectare cu coronavirus – al căror total a depăşit 3,728 milioane – şi 56 de decese (90.875 în total). 

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Mai mult de jumătate dintre statele UE cer un nou sistem care să faciliteze returnarea migranţilor

Mai mult de jumătate dintre statele UE cer un nou sistem care să faciliteze returnarea migranţilor Un număr de 17 state europene au cerut Comisiei...

O moldoveancă de 18 ani, ucisă cu bestialitate de un vecin, la Băcău: Crima a avut loc sub ochii fraților mai mici

O moldoveancă de 18 ani, ucisă cu bestialitate de un vecin, la Băcău: Crima a avut loc sub ochii fraților mai mici O moldoveancă de...

/FOTO/ Un nou record mondial! Cât cântărește cel mai mare pepene verde, cultivat vreodată de un bărbat din SUA

/FOTO/ Un nou record mondial! Cât cântărește cel mai mare pepene verde, cultivat vreodată de un bărbat din SUA A fost înregistrat un nou record...

Mai mulți fani ai lui Ajax, arestați în timpul meciului cu Slavia Praga; Motivul pentru care au fost reținuți

Mai mulți fani ai lui Ajax, arestați în timpul meciului cu Slavia Praga; Motivul pentru care au fost reținuți Ajax Amstedam a remizat în deplasare...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.