X

Germania expulzează doi membri ai ambasadei Iranului

Germania a declarat ‘personae non gratae’ doi membri ai ambasadei Iranului la Berlin şi le-a ordonat să părăsească ţara, în semn de protest faţă de pedeapsa capitală pronunţată marţi în Iran împotriva unui iraniano-german, a comunicat miercuri Ministerul federal de Externe, transmit Reuters şi AFP, potrivit agerpres.

De asemenea, Germania l-a convocat pe însărcinatul cu afaceri iranian, care ‘a fost informat că nu acceptăm încălcarea masivă a drepturilor unui cetăţean german’, a declarat ministrul de externe Annalena Baerbock în comunicat.

Citeşte şi: Un spital din 10 a fost avariat în Ucraina în timpul războiului – Black News

‘Cerem Iranului să revoce condamnarea la moarte a lui Jamshid Sharmahd şi să îi asigure o procedură de apel echitabilă şi conformă cu statul de drept’, a adăugat ea.

Un tribunal iranian l-a condamnat marţi la moarte pe iraniano-germanul Jamshid Sharmahd pentru acuzaţia de ‘corupţie pe Pământ prin planificarea şi conducerea de acţiuni teroriste’, a transmis agenţia Mizan a puterii judiciare.

Potrivit Iranului, Sharmahd, care are şi drept de rezidenţă în SUA, este liderul unui grup promonarhist acuzat de un atentat cu bombă în 2008 şi de plănuirea altor atacuri în ţară.

Verdictul de marţi poate fi atacat cu apel la Curtea Supremă, a precizat agenţia iraniană.

Marţi, Baerbock a calificat sentinţa drept ‘inacceptabilă’ şi a spus că Sharmahd nu a avut parte de un proces corect şi că ministerului i s-a refuzat accesul consular.

Citeşte şi: 8 milioane de ucraineni au fugit de război în toată Europa – Black News

Arestarea lui Sharmahd a fost anunţată în anul 2020 printr-un comunicat al Ministerul Informaţiilor care îl descria drept ‘liderul grupării teroriste Tondar, care a ordonat acţiuni armate şi teroriste în Iran din America’.

Puţin cunoscuta Asociaţia monarhistă a Iranului (sau Tondar), cu sediul la Los Angeles, susţine că vrea să restaureze monarhia iraniană răsturnată în 1979 de revoluţia islamică. Gruparea deţine în străinătate posturi de radio şi televiziune proiraniene.

Tags: Annalena BaerbockAsociaţia monarhistă a Iranului (Tondar)berlingermaniaIranJamshid Sharmahdteheran
Categorii: Diaspora