X

Germania îi cere Rusiei să asigure securitatea jurnalistei Elena Milaşina

Germania i-a cerut miercuri Rusiei să asigure securitatea jurnalistei multipremiate Elena Milaşina după o ameninţare formulată la adresa sa de liderul regiunii cecene Ramzan Kadârov, informează dpa, scrie agerpres.

“Ameninţările formulate de oficiali de stat sunt cu totul inacceptabile şi contravin oricăror legi”, a subliniat într-un comunicat reprezentanta Germaniei pentru drepturile omului Baerbel Kofler. Rusia trebuie “să asigure libertatea presei şi protecţia jurnaliştilor”, a spus Kofler, atribuind de asemenea comunicatul omologului său francez Francois Croquette.

Citește și : ORDINUL lui Trump: ‘TRAGEŢI şi DISTRUGEŢI navele iraniene care ne hărţuiesc pe mare!’

Kadârov a avut o problemă cu un articol al Elenei Milaşina publicat de cotidianul independent Novaia Gazeta, în care a scris că poliţia cecenă a făcut abuzuri în asigurarea măsurilor de carantină impuse pentru încetinirea pandemiei de coronavirus.

Articolul, publicat pe 12 aprilie cu titlul “Moartea din cauza coronavirusului este un rău mai mic”, a fost înlăturat de pe site în urma unui ordin emis de Biroul Procurorului General, a informat publicaţia.

Într-o înregistrare video postată de Novaia Gazeta pe 13 aprilie, Kadârov declară că, dacă Milaşina vrea într-adevăr să facă din autorităţile cecene nişte criminali, ele se vor simţi obligate să devină. “Dacă doreşti ca noi să comitem o crimă şi să devenim criminali, doar spune-o”, declară Kadârov.

Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al preşedintelui rus Vladimir Putin, a spus la postul de radio Eho Moskvî, pe 16 aprilie, că afirmaţiile făcute de Kadârov au fost unele emoţionale şi nu încalcă nicio lege.

Citește și : Macron: ‘NU este oportună o anchetare a OMS-ului’

Milaşina, care informează regulat despre regiunea Caucazului de Nord rus ce include şi Cecenia, a afirmat în februarie că a fost atacată de persoane necunoscute într-un hotel din capitala Ceceniei, Groznâi.

Milaşina a primit în 2017 Premiul franco-german pentru Drepturile Omului şi Statul de Drept, iar în 2013 Premiul Departamentului de stat al SUA “Femei Curajoase din întreaga lume”.

Tags: Baerbel KoflerElena MilaşinagermaniajurnaliştiRamzan Kadârovrusia
Categorii: Diaspora