Germania închide toate hotelurile, cu excepţia unuia – cel care îl găzduieşte pe regele Thailandei

Publicat:

Toate hotelurile din Germania sunt în prezent închise din cauza pandemiei de coronavirus, cu excepţia unuia în care este cazat regele Thailandei, Maha Vajiralongkorn. Este vorba de Grand Hotel Sonnenbichl, un hotel de patru stele aflat la poalele Alpilor, în sudul Germaniei, ubnde regele thailandez şi anturajul său au primit permisiunea de a se caza, relatează marţi dpa, scrie agerpres.

“Hotelul a primit aprobare specială de la noi”, a declarat un purtător de cuvânt al autorităţii locale din Garmisch-Partenkirchen.


Citește și : Benzinăriile din Italia vor începe să se închidă de miercuri

“Oaspeţii sunt un singur grup omogen, nu există fluctuaţii de persoane. Hotelul nu este accesibil pentru cazare normală”, a explicat oficialul.

Se pare că hotelul ar aparţine regelui thailandez în vârstă de 67 de ani, care petrece mult timp în statul german Bavaria şi deţine o vilă din oraşul Tutzing.

Oficialul local nu a precizat dacă Vajiralongkorn s-a mutat în hotel pentru o perioadă nedeterminată de timp.

Citește și : Egiptul impune interdicţia de circulaţie pe perioada nopţii

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Evenimente dedicate cetățenilor Republicii Moldova din diaspora

Evenimente dedicate cetățenilor Republicii Moldova din diaspora Pe parcursul lunii august, în Republica Moldova vor fi organizate mai multe evenimente dedicate diasporei, în cadrul unei...

Moldovenii pot vota din şase ţări la alegerile din toamnă

Moldovenii pot vota din şase ţări la alegerile din toamnă Comisia Electorală Centrală (CEC) a aprobat Regulamentul privind particularitățile organizării și implementării votului prin corespondență. Regulamentul...

Un moldovean s-a înecat într-un lac din Franţa

Un moldovean s-a înecat într-un lac din Franţa Un tânăr de 28 de ani din raionul Sângerei, s-a înecat în lacul Neaufles-Saint-Martin din apropierea comunei...

Premieră medicală: O inimă artificială din titan a ținut un pacient în viață timp de câteva zile

Premieră medicală: O inimă artificială din titan a ținut un pacient în viață timp de câteva zile Un american în vârstă de 58 de ani...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.