X

Germania înregistrează o creştere masivă a numărului de migranţi veniţi prin Belarus

Peste 4.300 de migranţi ilegali au intrat în Germania începând din august prin intermediul unei rute care leagă Belarusul de Polonia, a anunţat miercuri poliţia federală germană, transmite DPA, potrivit agerpres.

Majoritatea acestor migranţi au provenit din Irak, Siria, Yemen şi Iran.

Citeşte şi: GREŞIT din nou: 50 de ani de predicții ECO-apocaliptice eșuate – Black News

În perioada ianuarie – iulie, au fost înregistrate în total 26 de persoane care au folosit ruta respectivă. În august, numărul a crescut la 474, iar în septembrie la 1.914.

Landul Brandenburg, care înconjoară Berlinul, adăposteşte în prezent 2.600 de persoane în centrele de primire a solicitanţilor de azil, a declarat Olaf Jansen, directorul autorităţii din oraşul Eisenhüttenstadt (situat lângă frontiera cu Polonia) însărcinate cu problema refugiaţilor.

Capacitatea normală a acestor centre, de 3.500 de locuri, a fost suplimentată provizoriu până la 4.600 prin montarea unor corturi încălzite.

”Situaţia nu este drastică, dar este dificilă – măsurile de carantină pentru a limita răspândirea coronavirusului reprezintă o provocare majoră”, a adăugat el.

Citeşte şi: ATAC ARMAT într-un oficiu poştal din SUA! Trei oameni au murit! – Black News

Ca răspuns la sancţiunile decise de Uniunea Europeană contra ţării sale, preşedintele Aleksandr Lukaşenko a anunţat în luna mai că autorităţile belaruse nu vor mai împiedica migranţii ilegali să utilizeze Belarusul ca rută de tranzit către Occident.

Blocul comunitar l-a acuzat pe liderul de la Minsk de orchestrarea unei creşteri masive a sosirilor de migranţi la frontiera dintre Belarus, pe de o parte, şi Polonia, Lituania şi Letonia (state membre UE), pe de altă parte.

Tags: Aleksandr LukaşenkobelarusberlinBrandenburgEisenhüttenstadtgermaniamigrantiminskOlaf Jansenuniunea europeana
Categorii: Diaspora