Germania intenţionează să-şi retragă trupele din Mali ‘cel mai târziu până la sfârşitul lui 2023’

Publicat:

Germania intenţionează să-şi retragă trupele din Mali “cel mai târziu până la sfârşitul lui 2023”, punând capăt angajamentului său în cadrul misiunii ONU în această ţară, a declarat miercuri pentru AFP o sursă guvernamentală, potrivit agerpres

“Soldaţii germani urmează să pună capăt angajamentului lor în operaţiunea Căşti albastre a ONU Minusma cel mai târziu în 2023”, a declarat această sursă sub acoperirea anonimatului.


Citește și : Șeful Pentagonului insistă asupra ‘contextului’ loviturilor ruse pentru a explica tirul de rachetă din Polonia

Această decizie face obiectul unui acord de principiu în cadrul guvernului german şi un anunţ oficial ar urma să fie făcut marţi, potrivit aceleiaşi surse.

Mai multe ţări au anunţat că-şi reexaminează participarea la Minusma din cauza creşterii instabilităţii. Occidentalii denunţă în special prezenţa mercenarilor din grupul rusesc Wagner, veniţi în Mali la apelul juntei care conduce ţara.

Circa 1.100 de soldaţi din cadrul Bundeswehr participă la Minusma, lansată în 2013 şi care vizează întărirea securităţii în această ţară din Africa de Vest subminată de atacuri jihadiste.

Mandatul trupelor germane în Mali durează până la sfârşitul lui mai 2023. La momentul prelungirii sale decise de parlament în primăvară, deputaţii au introdus în premieră o clauză de retragere în cazul în care securitatea soldaţilor Bundeswehr nu ar mai fi garantată.

Oraşul Gao, din estul Mali, este gazda principalei tabere a armatei germane. Forţele germane participă în special la protecţia aeroportului.

Zborurile de recunoaştere ale Bundeswehr pentru asigurarea securităţii patrulelor lor au avut mai multe întreruperi în ultimele luni din cauza tensiunilor cu guvernul malian sau a problemelor administrative.

Citește și : Zelenski afirmă că racheta căzută în Polonia nu era a Ucrainei: ‘A fost o rachetă rusă!’

Guvernul german a anunţat la jumătatea lui august că dispune de informaţii potrivit cărora ruşii sunt prezenţi pe aeroportul din Gao.

Marea Britanie şi Coasta de Fildeş au anunţat în această săptămână că îşi vor retrage contingentele din Mali. Franţa şi-a retras trupele în această vară, după peste un deceniu de prezenţă în Mali.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

CEC a aprobat un tiraj de peste 850 de mii de buletine de vot pentru diasporă

CEC a aprobat un tiraj de peste 850 de mii de buletine de vot pentru diasporă Comisia Electorală Centrală (CEC) a aprobat în ședința din...

Meniul de 10.000 de lire sterline pe care îl iau Prințul William și Kate în avion, la clasa întâi

Meniul de 10.000 de lire sterline pe care îl iau Prințul William și Kate în avion, la clasa întâi Te-ai întrebat ce servesc membrii familiei...

Messi a salvat Inter Miami

Messi a salvat Inter Miami Atacantul argentinian al Inter Miami, Lionel Messi, a adus clubului său o remiză în meciul din MLS cu Charlotte. Jocul din...

Pericol iminent. Cod roșu de inundații, emis acum de hidrologi. HARTA zonelor de vizate

Pericol iminent. Cod roșu de inundații, emis acum de hidrologi. HARTA zonelor de vizate Cod Roșu de inundații în România! Forțele de intervenție de la...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.