Germania interzice două grupări apropiate de PKK

Publicat:

Ministrul de Interne german, Horst Seehofer, a anunţat marţi interzicerea a două grupări despre care el a afirmat că fac parte din Partidul Muncitorilor din Kurdistan (PKK), interzis în Turcia, relatează agenţia dpa, potrivit agerpres.

Interzicerea celor două grupări – cunoscute ca fiind ‘Mezopotamien Verlag und Vertrieb’ şi ‘MIR Multimedia’ – a fost anunţată la doar câteva ore după ce autorităţile germane au efectuat razii la sediile lor aflate în landurile Renania de Nord-Westfalia şi Saxonia Inferioară.


Citește și: Incendiu devastator într-un hotel din India. Cel puțin 17 oameni au murit! – FOTO/VIDEO

Potrivit ministrului, grupările se prezentau drept companii de publicitate, dar operaţiunile lor serveau doar la susţinerea structurii organizatorice a PKK.

Din 1993, PKK este ilegal în Germania, unde există circa trei milioane de persoane cu origini turceşti şi un mare număr dintre ele sunt kurzi.

Citește și: Ungaria își vinde toată flota de avioane MiG-29

Preşedintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan, a criticat în mod repetat Germania că nu depune eforturi mai eficiente împotriva PKK şi a mişcării lui Fethullah Gulen, un cleric islamic care trăieşte în SUA şi pe care Ankara îl acuză de orchestrarea tentativei eşuate de puci din 2016.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Oprah Winfrey îi îndemnă pe americani să aleagă “bucuria”. O propulseze la Casa Albă pe vicepreşedinta Kamala Harris

Oprah Winfrey îi îndemnă pe americani să aleagă "bucuria". O propulseze la Casa Albă pe vicepreşedinta Kamala Harris Carismatica prezentatoare de televiziune Oprah Winfrey, una...

Alegeri amânate în regiunea rusă Kursk, în urma incursiunii ucrainene

Alegeri amânate în regiunea rusă Kursk, în urma incursiunii ucrainene Alegeri locale prevăzute la începutul lui septembrie au fost amânate în şapte localităţi din regiunea...

NYT: Discursul pe care Biden n-ar fi dorit niciodată să-l rostească

NYT: Discursul pe care Biden n-ar fi dorit niciodată să-l rostească ”Îți mulțumim, Joe!”, scandau mulțimile în fața unui președinte înlăcrimat, mulțumindu-i pentru o viață întreagă...

Propaganda lui Putin în Bulgaria începe să se întoarcă împotriva Moscovei

Propaganda lui Putin în Bulgaria începe să se întoarcă împotriva Moscovei "De la un moment încolo, propaganda antiliberală a devenit contraproductivă pentru propriile sale obiective, spune...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.