Germania investighează suspiciunile de corupție în vânzarea submarinelor în Israel

Publicat:

Justiţia germană întreprinde la rândul său o anchetă în legătură cu vânzarea în 2017 a trei submarine militare către Israel, o tranzacţie învăluită de suspiciuni de corupţie care îi vizează pe mai mulţi apropiaţi ai premierului israelian Benjamin Netanyahu, aflat în plină campanie electorală, a indicat marţi parchetul, citat de AFP, potrivit agerpres.

”Analiza unor articole din presa internaţională a dus la deschiderea unei anchete împotriva X”, a declarat pentru AFP un purtător de cuvânt al parchetului din Bochum, specializat în probleme de infracţionalitate economică şi financiară, fără prea multe precizări.


Citeşte şi: Incidentul cu autobuzul deturnat în Milano reaprinde o discuţie privind cetăţenia acordată migranţilor

Cotidianul Handelsblatt a afirmat luni că justiţia germană s-a sesizat în legătură cu dosarul privind cererea justiţiei israeliene, care întreprinde începând de la sfârşitul lui 2016 o anchetă în legătură cu ramificaţiile politice ale acestui mare contract militar.

Afacerea, denumită ”3.000”, se referă la suspiciunile de corupţie referitoare la vânzarea de către Germania pentru Israel a unor submarine militare şi a altor nave concepute de către gigantul industrial german ThyssenKrupp, contra unei sume de circa două miliarde de dolari.

Citeşte şi: Pentagonul deblochează un miliard de dolari pentru zidul lui Trump

Ultima răsturnare de situaţie a avut loc săptămâna trecută, când a fost arestat omul de afaceri care reprezenta ThyssenKrupp în Israel, Michael Ganor. El a recunoscut într-o primă etapă că a luat mită şi a acceptat să ofere informaţii despre alţi suspecţi, înainte de a reveni asupra acestei versiuni.

Scandalul reprezintă printre altele o ameninţare la adresa premierului israelian Benjamin Netanyahu: mulţi dintre apropiaţii săi sunt direct puşi în cauză şi principalul său rival, Benny Gantz, a cerut săptămâna trecută noi investigaţii privind implicarea directă a premierului. 

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Doi jurnalişti de la un post local de radio care l-au intervievat pe Biden afirmă că au primit în avans o listă cu întrebări

Doi jurnalişti de la un post local de radio care l-au intervievat pe Biden afirmă că au primit în avans o listă cu întrebări Doi...

13 lucruri neștiute despre Cristiano Ronaldo: CR7 este studiu de caz academic și are o legătură pe viață cu un fost președinte american

13 lucruri neștiute despre Cristiano Ronaldo: CR7 este studiu de caz academic și are o legătură pe viață cu un fost președinte american Cristiano Ronaldo,...

Cinci orășele turistice mai puțin cunoscute din Europa, pentru călătorii care s-au săturat de Paris și Londra

Cinci orășele turistice mai puțin cunoscute din Europa, pentru călătorii care s-au săturat de Paris și Londra Pentru oamenii care vor să descopere unele din...

VIDEO/ Președintele Recep Tayyip Erdogan este în vizită-fulger în Germania, pentru a participa la partida Turcia-Olanda

VIDEO/ Președintele Recep Tayyip Erdogan este în vizită-fulger în Germania, pentru a participa la partida Turcia-Olanda Președintele turc, Recep Erdogan, a fost în tribunele stadionului...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.