X

Germania îşi reduce personalul consular din Venezuela

Un purtător de cuvânt al Ministerului de Externe de la Berlin a confirmat miercuri că Germania îşi reduce personalul consular din Venezuela, din cauza condiţiilor de trai, informează DPA, scrie Agerpres.

Potrivit reprezentantului diplomaţiei germane, a fost luată în considerare şi o posibilă ameninţare la adresa securităţii angajaţilor. El nu a precizat numărul de persoane rechemate din misiune.

Citește și : Peste 100 de persoane, între care copii, prinse sub dărâmături după prăbuşirea unei clădiri în care se afla o şcoală în orașul nigerian Lagos

“Situaţia din Venezuela este în curs de escaladare, în special situaţia umanitară din capitală”, a spus purtătorul de cuvânt. “Alimentele, apa potabilă şi asistenţa medicală au fost afectate. Aflăm despre jafuri cu victime cauzate de deteriorarea asistenţei medicale”, a adăugat el.

Ambasadorul german la Caracas, Daniel Kriener, care a fost declarat persona non grata în Venezuela, a revenit la Berlin şi a discutat miercuri cu ministrul de externe Heiko Maas, a declarat oficialul citat de DPA. Kriener a fost expulzat luna aceasta pentru un presupus amestec în afacerile interne ale Venezuelei.

Citește și : Scrisoare trimisă de o fetiță din Londra lui Donald Tusk, virală pe internet

Un membru al personalului consular a reuşit să îl viziteze pe jurnalistul german Billy Six, închis în Venezuela de la începutul anului trecut şi acuzat de spionaj şi revoltă, a mai spus purtătorul de cuvânt.

Tags: berlincaracasconsularDaniel KrienergermaniaHeiko MaasVenezuela
Categorii: Diaspora