Germania menţine OBLIGATIVITATEA măştii în aeroporturi şi aeronave

Publicat:

În ciuda relaxării restricţiilor la nivelul Uniunii Europene începând de luni, pasagerii care călătoresc cu avionul înspre şi dinspre Germania vor fi nevoiţi în continuare să poarte măşti în timpul zborului, potrivit Ministerului de Interne din Berlin, informează DPA, conform agerpres.

Măştile de tip FF2 sau măştile medicale trebuie să fie purtate în timpul procesului de îmbarcare şi debarcare, precum şi pe durata zborului.


Citeşte şi: ATAC armat într-o biserică din SUA! Sunt morţi şi răniţi! – Black News

Măştile pot fi îndepărtate doar pentru a consuma alimente sau băuturi. Copiii cu vârsta sub şase ani sunt exceptaţi de la această regulă.

Ministerul a explicat că obligativitatea purtării măştii corespunde noilor recomandări la nivelul Uniunii Europene.

Agenţia pentru Siguranţă Aviatică a UE (EASA) şi Centrul European pentru Prevenirea şi Controlul Bolilor (ECDC) nu mai recomandă purtarea măştilor în aeroporturi şi în aeronave ca regulă generală începând de luni. Dar dacă măştile sunt obligatorii în ţara de îmbarcare sau în cea de destinaţie, măştile trebuie să fie purtate în timpul zborului.

În Germania, obligativitatea purtării măştilor în avioane şi în timpul călătoriilor cu trenul pe rute luni rămâne în vigoare până pe 23 septembrie. Măştile sunt de asemenea obligatorii în transportul public local şi în cel pe calea ferată.

Ministrul german al Transporturilor, Volker Wissing, şi industria de transport au solicitat renunţarea la obligativitatea purtării măştii în aeronave, trenuri şi autobuze.

Cu toate acestea, guvernul federal nu intenţionează să renunţe la această regulă pentru moment.

Ministrul Sănătăţii Karl Lauterbach (SPD) a explicat că, întrucât numărul cazurilor de coronavirus este în continuare foarte ridicat, ”nu există nicio posibilitatea de a renunţa la măşti în transportul public”.

Citeşte şi: Comportamentul Rusiei echivalează cu repudierea acordului cu NATO – Black News

În general, relaxarea reglementărilor la nivelul Uniunii Europene nu înseamnă că purtarea măştilor nu mai este solicitată pe toate cursele aeriene. Cea mai mare companie aeriană low-cost din Europa, Ryanair, a publicat o listă cu 15 ţări din blocul comunitar unde legile naţionale impun încă purtarea măştilor faciale în scopul prevenirii transmiterii noului coronavirus.

În plus faţă de Germania, acestea includ destinaţii turistice populare cum ar fi Spania, Grecia, Portugalia şi Italia.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

O moldoveancă de 18 ani, ucisă cu bestialitate de un vecin, la Băcău: Crima a avut loc sub ochii fraților mai mici

O moldoveancă de 18 ani, ucisă cu bestialitate de un vecin, la Băcău: Crima a avut loc sub ochii fraților mai mici O moldoveancă de...

/FOTO/ Un nou record mondial! Cât cântărește cel mai mare pepene verde, cultivat vreodată de un bărbat din SUA

/FOTO/ Un nou record mondial! Cât cântărește cel mai mare pepene verde, cultivat vreodată de un bărbat din SUA A fost înregistrat un nou record...

Mai mulți fani ai lui Ajax, arestați în timpul meciului cu Slavia Praga; Motivul pentru care au fost reținuți

Mai mulți fani ai lui Ajax, arestați în timpul meciului cu Slavia Praga; Motivul pentru care au fost reținuți Ajax Amstedam a remizat în deplasare...

Propunerea neașteptată din partea conducerii din Premier League care a stârnit controverse în rândul cluburilor

Propunerea neașteptată din partea conducerii din Premier League care a stârnit controverse în rândul cluburilor Oficialii din Premier League vor să introducă interviuri cu jucătorii...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.