Germania: O coaliţie între conservatori şi centrişti ar putea guverna în Bavaria (surse)

Aliaţii bavarezi ai cancelarului german Angela Merkel – social-creştinii – sunt aproape de constituirea unei coaliţii cu mişcarea Alegătorii Liberi pentru a guverna împreună în Bavaria, bogatul land din sud-estul ţării, au indicat marţi surse din partid, citate de Reuters, potrivit Agerpres.

Eşecul arhi-conservatoarei Uniunii Social-Creştine (CSU) în a obţine o majoritate parlamentară netă reînnoită în Bavaria a reprezentat una din cele două înfrângeri electorale care au dus luni la anunţul Angelei Merkel că se pregăteşte să iasă din politică.

Citește și : Erdogan: Turcia este pregătită pentru o nouă ofensivă în nordul Siriei împotriva unei miliţii kurde

Surse de partid au afirmat că social-creştinii se aşteaptă la un acord cu Alegătorii Liberi în weekend, la timp pentru deschiderea sesiunii parlamentului regional din Munchen luni.

CSU a guvernat timp de decenii, aproape necontestată, în Bavaria, unde îşi au sediul mari companii precum Daimler şi Siemens. CSU este o componentă crucială a coaliţiei electorale de la nivel naţional, care face din creştin-democraţii Angelei Merkel cel mai mare bloc din parlament.

Liderul CSU, Horst Seehofer, care este ministrul federal de interne, se confruntă cu apeluri de o urma pe Angela Merkel în ce priveşte demisia după înfrângerea electorală.

Citește și : Cel puţin opt morţi în urma unui accident rutier produs în partea israeliană a litoralului Mării Moarte

Calculele sale că o provocare pentru partidul de extrema dreaptă Alternativa pentru Germania (AfD) ar putea fi respinsă prin adoptarea unei linii dure privind imigraţia, care a dominat politica germană începând din 2015, au dat greş, deoarece unii alegători au renunţat la CSU şi au votat pentru Alegătorii Liberi şi pentru Verzi (ecologiştii), care au o poziţie mai favorabilă imigraţiei.

This post was last modified on 30/10/2018 20:33 20:33

Tags: Alegătorii LiberiAngela MerkelBavariaCSUpartidpolitică
Categorii: Diaspora