Germania, pregătită să își reia prezenţa diplomatică de la Kabul dacă talibanii îndeplinesc anumite condiţii

Publicat:

Germania este pregătită să își reia prezenţa diplomatică de la Kabul dacă talibanii îndeplinesc anumite condiţii, a spus joi ministrul afacerilor externe, Heiko Maas, potrivit Reuters, scrie agerpres.

“Vrem să vedem un guvern incluziv (la Kabul), respectarea drepturilor fundamentale ale omului şi a drepturilor femeilor. Iar Afganistanul nu trebuie de devină din nou un teren fertil pentru terorismul internaţional”, a declarat Maas presei în Slovenia, unde s-a întâlnit cu omologii săi din UE pentru a discuta despre situaţia din Afganistan în urma încetării misiunii internaţionale şi a preluării puterii de către talibani în această ţară.,


Citește și : Liz Cheney va conduce investigaţia privind asaltul Capitolului

“Dacă sunt îndeplinite aceste condiţii, iar situaţia privind securitatea o va permite, suntem pregătiţi să ne reluăm prezenţa diplomatică la Kabul”, a spus el.

Spre deosebire de Rusia şi China, UE şi majoritatea ţărilor occidentale şi-au închis ambasadele de la Kabul, reducându-şi astfel oportunităţile de a influenţa direct orice nou guvern afgan.

Reuniunea miniştrilor de externe a survenit după o întâlnire a miniştrilor apărării din UE, care au discutat anterior în cursul zilei de joi despre mijloacele de a preveni ca astfel de crize să scape de sub control în viitor.

“Există o nouă realitate în Afganistan, indiferent dacă ne place sau nu. Nu avem timp să ne lingem rănile. Dacă UE are de jucat un rol, ceea ce ar trebui să facă, trebuie să acţionăm rapid şi să găsim imediat o poziţie comună în privinţa Afganistanului”, a declarat Maas.,

Citește și : Talibanii au defilat cu armele abandonate de americani şi pregătesc formarea guvernului de la Kabul

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Incendiile se răspîndesc în California, în toiul unui val de caniculă

Incendiile se răspîndesc în California, în toiul unui val de caniculă Pompierii din California luptau împotriva mai multor incendii, în toiul unui val de căldură,...

Luptătorii ruşi refuză ‘în unanimitate’ să participe la Jocurile Olimpice de la Paris

Luptătorii ruşi refuză 'în unanimitate' să participe la Jocurile Olimpice de la Paris Federaţia rusă de lupte a anunţat sâmbătă că luptătorii săi autorizaţi să...

Samsung se așteaptă să obțină profituri cu peste 1400% mai mari datorită cererii mari de cipuri

Samsung se așteaptă să obțină profituri cu peste 1400% mai mari datorită cererii mari de cipuri Adoptarea pe scară largă a inteligenței artificiale a dus...

Evenimentele Zilei de 7 iulie în Istorie

Evenimentele Zilei de 7 iulie în Istorie  7 iulie este a 188-a zi a calendarului gregorian și a 189-a zi în anii bisecți.   Sărbătorile Zilei de...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.