X

Germania prelungeşte controalele de la frontiere

Germania a decis extinderea cu două săptămâni a controalelor la frontierele sale cu Republica Cehă şi cu landul austriac Tirol, în încercarea de a limita răspândirea noilor tulpini ale coronavirusului, a anunţat miercuri Ministerul de Interne german, potrivit dpa şi potrivit agerpres.

”Avem speranţa că putem pune capăt controalelor cu Austria puţin mai devreme, poate chiar în martie”, a declarat ministrul de interne german Horst Seehofer pentru publicaţia Münchner Merkur.

Citește și: Dominic Raab: Democraţia pierde teren în toată lumea

Seehofer, care se va întâlni joi cu cancelarul austriac Sebastian Kurz, a adăugat că măsurile pentru încetinirea răspândirii variantelor de coronavirus prezente în landul austriac Tirol sunt respectate strict.

Începând din februarie, Germania a declarat Republica Cehă, Slovacia şi părţi din landul Tirol drept zone unde se manifestă noile tulpini ale coronavirusului şi a interzis în mare parte călătoriile dinspre aceste zone.

Citește și: SUA înregistrează cel mai mare număr de migranți, care bat la frontiere, din ultimii 20 de ani

Doar cetăţenii germani sau rezidenţii permanenţi din Germania pot intra dinspre regiunile respective, deşi există excepţii pentru şoferii de camioane şi navetişi din domeniile esenţiale, cu condiţia prezentării unui test negativ la COVID-19 nu mai vechi de 48 de ore.

Controalele introduse la frontierele Germaniei au condus anul trecut la formarea unor cozi lungi de autovehicule la punctele de trecere în Austria şi Cehia.

Tags: Austriacehiacontrolcoronaviruscovid-19frontieregermaniaHorst SeehoferSebastian Kurztirol
Categorii: Externe