Germania: Profesori denunțați de elevi. Critici intense la adresa AfD

Publicat:

Ministrul german al justiţiei, Katarina Barley, a condamnat vehement o iniţiativă online lansată de formaţiunea de extremă dreapta AfD (Alternativa pentru Germania), prin care elevii sunt chemaţi să informeze în legătură cu profesorii susceptibili de partizanat politic, relatează joi BBC, potrivit Agerpres.

AfD, care a intrat în parlamentul de la Berlin pentru prima dată în urma alegerilor din toamna anului trecut, devenind cel mai mare partid de opoziţie, şi-a inaugurat site-ul de “informare” la Hamburg, urmând probabil să fie lansat şi în alte părţi.


Citește și : Cel mai bogat om din Tanzania a fost răpit de bărbaţi înarmaţi la Dar es Salaam

Katarina Barley a denunţat o “metodă dictatorială”, iar un lider sindical a evocat un “instrument medieval”. S-au făcut de asemenea auzite comparaţii cu practicile de spionaj ale naziştilor din timpul celui de-al doilea război mondial şi cele ulterioare ale serviciului de securitate Stasi din fosta Germanie de est comunistă. La rândul său, ministrul educaţiei din landul Baden Wurttemberg, Susanne Eisenmann, a afirmat că este o idee “complet greşită şi nocivă pentru democraţie”.

AfD se situează în prezent pe locul doi în preferinţele de vot în sondajele de opinie din Germania şi speră să acceadă în premieră în legislativul bavarez la alegerile locale de duminică.

Potrivit media germane, AfD intenţionează să lanseze site-uri similare cu “Acţiunea ‘Şcoli neutre la Hamburg’ ” în alte nouă landuri, inclusiv la Berlin, în Saxonia şi Bavaria.

Citește și : Bilanţul inundaţiilor devastatoare din Mallorca urcă la 12 morți

În baza legislaţiei germane – şi în speţă a aşa-zisului Beutelsbacher Konsens, ce interzice îndoctrinarea de orice fel în şcoli, practicată ultima dată de nazişti -, şcolile şi profesorii trebuie să fie neutri, notează BBC.

Filiala AfD de la Hamburg susţine că a înregistrat peste 1000 de “informări” în câteva zile de la lansarea site-ului, care a devenit în schimb ţintă de ironii pe reţelele sociale.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Prețul biletelor pentru Jocurile Olimpice de iarnă 2026

Prețul biletelor pentru Jocurile Olimpice de iarnă 2026 Comitetul de organizare a Jocurilor Olimpice şi Paralimpice de iarnă din 2026, de la Milano şi Cortina...

Consultări politice interministeriale între Republica Moldova și India, după 21 de ani

Consultări politice interministeriale între Republica Moldova și India, după 21 de ani Secretarul de stat al Ministerului Afacerilor Externe al Republicii Moldova, Sergiu Mihov, a...

FOTO/ Prim-ministrul României, Marcel Ciolacu, s-a întâlnit cu Maia Sandu. „Suntem alături de Republica Moldova pentru îndeplinirea visului european”

FOTO/ Prim-ministrul României, Marcel Ciolacu, s-a întâlnit cu Maia Sandu „Suntem alături de Republica Moldova pentru îndeplinirea visului european”, a transmis prim-ministrul României, Marcel Ciolacu,...

Emmanuel Macron lansează un avertisment dur cu privire la viitorul economic al UE

Emmanuel Macron lansează un avertisment dur cu privire la viitorul economic al UE Președintele francez Emmanuel Macron a lansat un avertisment dur cu privire la...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.