Germania își reduce prezenţa diplomatică în Coreea de Nord

Publicat:

Germania şi-a redus prezenţa diplomatică în Coreea de Nord şi va continua să o facă pentru a întări “presiunea” împotriva programului nuclear nord-coreean, a anunţat joi la Washington ministrul german de externe, Sigmar Gabriel, relatează agerpres .

“Ne-am diminuat deja numărul de angajaţi de la ambasada din Coreea de Nord şi îl vom reduce din nou”, a declarat Gabriel după o întâlnire cu omologul său american Rex Tillerson.


Berlinul şi-a rechemat doi diplomaţi şi se pregăteşte să recheme un al treilea, dar ar putea merge şi mai departe, în coordonare cu alte ţări europene, a menţionat el.

Citește și : Islanda are un nou guvern la o lună după alegerile anticipate

SUA fac presiuni asupra tuturor ţărilor să taie legăturile cu regimul condus de Kim Jong-un.

Sigmar Gabriel a dat asigurări joi că Rex Tillerson nu le-a cerut germanilor să-şi recheme ambasadorul de la Phenian.

Acesta, Thomas Schaefer, este unul dintre diplomaţii occidentali cu cea mai mare experienţă din Coreea de Nord, precizează dpa.

În septembrie, cancelarul german Angela Merkel şi-a exprimat dezacordul “clar” faţă de “ameninţările” preşedintelui american Donald Trump, care a evocat în repetate rânduri opţiunea militară împotriva Coreei de Nord.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Tehnologiile moderne în crearea monedelor comemorative, discutate la Monetăria Statului din România

Tehnologiile moderne în crearea monedelor comemorative, discutate la Monetăria Statului din România Procesele tehnice și tehnologiile moderne utilizate în crearea monedelor comemorative au fost discutate...

A cucerit Everestul de 10 ori, dar a scăpat greu de o căsnicie abuzivă cu un român: Povestea uluitoare a alpinistei Lhakpa Sherpa

A cucerit Everestul de 10 ori, dar a scăpat greu de o căsnicie abuzivă cu un român: Povestea uluitoare a alpinistei Lhakpa Sherpa Lhakpa Sherpa...

Barcelona va majora taxa turistică la 4 euro pe noapte

Barcelona va majora taxa turistică la 4 euro pe noapte Consiliul Local al Barcelonei a aprobat majorarea taxei turistice de la 3,25 euro la 4...

O sportivă de 19 ani, OUT de la Paris, după ce a fost lovită de o mașină la un antrenament

O sportivă de 19 ani, OUT de la Paris, după ce a fost lovită de o mașină la un antrenament În ziua ceremoniei de deschidere...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.