Germania respinge categoric posibilitatea ca SUA să obţină drepturi exclusive asupra unui vaccin anti-Covid-19

Publicat:

Guvernul Germaniei a respins categoric posibilitatea ca SUA să obţină drepturi exclusive asupra unui vaccin anti-Covid-19 la care lucrează un laborator german şi pentru care administraţia Trump ar fi oferit o sumă mare de bani, a informat luni adjunctul purtătorului de cuvânt al executivului german, Ulrike Demmer, citat de EFE, scrie agerpres.

“Interesul comun este de a lupta împotriva pandemiei”, care “nu cunoaşte frontiere”, a spus el, subliniind că nu se poate gândi la astfel de restricţii.


Citește și : Federaţia croato-musulmană din Bosnia declară STARE de DEZASTRU

“Respingem total această posibilitate”, a declarat şi purtătorul de cuvânt al Ministerului Economiei, al cărui titular, Peter Altmaier, a subliniat, cu o zi înainte, că niciun laborator german nu se va pune la dispoziţia unei astfel de solicitări.

Intenţia lui Trump, dezvăluită de ziarul Die Welt am Sonntag, a fost criticată şi de titularul externelor, Heiko Maas, care a precizat că cercetătorii germani sunt lideri în dezvoltarea medicamentelor şi vaccinurilor în colaborări la nivel global. Nu putem permite ca alţii să-şi poată asigura în mod exclusiv rezultatul cercetătorilor noastre”, a asigurat el.

Maas a asigurat că a abordat această temă cu omologii săi din Canada, Coreea de Sud, Brazilia şi Australia, precizând că este o temă care va fi abordată şi cu statele membre G7: “Vom reuşi să combatem virusul împreună, nu unii împotriva altora”, a explicat el.

Citând surse din guvernul german, Welt am Sonntag a informat duminica aceasta că preşedintele american Donald Trump a abordat cercetători ai companiei farmaceutice germane CureVac, cu sediul în Tuebingen, şi a încercat să-i atragă să lucreze pentru SUA.

Citește și : Amenzi aspre pentru israelienii care propagă fake news

Potrivit Die Welt am Sonntag, Donald Trump a oferit 1 miliard de dolari pentru a se asigura că orice viitor vaccin va reveni “exclusiv SUA”. Cotidianul german a precizat că executivul german a contracarat oferta SUA prin propriile fonduri, pentru a încerca să ţină compania în Germania.

Într-un articol publicat luni de cotidianul Mannheimer Morgen, investitori ai CureVac afirmă că nu vor lua niciodată în considerare să lucreze la un vaccin exclusiv pentru Statele Unite.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Prețul biletelor pentru Jocurile Olimpice de iarnă 2026

Prețul biletelor pentru Jocurile Olimpice de iarnă 2026 Comitetul de organizare a Jocurilor Olimpice şi Paralimpice de iarnă din 2026, de la Milano şi Cortina...

Consultări politice interministeriale între Republica Moldova și India, după 21 de ani

Consultări politice interministeriale între Republica Moldova și India, după 21 de ani Secretarul de stat al Ministerului Afacerilor Externe al Republicii Moldova, Sergiu Mihov, a...

FOTO/ Prim-ministrul României, Marcel Ciolacu, s-a întâlnit cu Maia Sandu. „Suntem alături de Republica Moldova pentru îndeplinirea visului european”

FOTO/ Prim-ministrul României, Marcel Ciolacu, s-a întâlnit cu Maia Sandu „Suntem alături de Republica Moldova pentru îndeplinirea visului european”, a transmis prim-ministrul României, Marcel Ciolacu,...

Emmanuel Macron lansează un avertisment dur cu privire la viitorul economic al UE

Emmanuel Macron lansează un avertisment dur cu privire la viitorul economic al UE Președintele francez Emmanuel Macron a lansat un avertisment dur cu privire la...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.