Germania : Responsabili din partidul cancelarului Angelei Merkel consideră critică situația de monopol a rețelei de socializare Facebook

Publicat:

Reţeaua de socializare online Facebook este în situaţie de monopol, şi-au exprimat luni regretul responsabili din partidul cancelarului federal german, Angela Merkel, îndemnând la reducerea acestei dominaţii devenite ‘critice’, informează AFP, conform agerpres.

‘Facebook a atins o anvergură critică ce face concurenţa imposibilă’, a declarat Thomas Jarzombek, însărcinat cu domeniul digital din cadrul grupului parlamentar al Uniunii Creştin-Democrate (CDU), pentru cotidianul Bild.


Citește și : 32 de turişti chinezi au pierit într-un grav accident rutier petrecut în Coreea de Nord

Oficiali ai CDU consideră că un număr tot mai mare de persoane nu au altă opţiune decât să se ralieze uneia sau alteia dintre aplicaţiile ce aparţin Facebook, pentru a comunica în interes personal sau profesional.

Thomas Heilmann, un alt oficial creştin-democrat, invocă exemplul unor clase întregi de elevi obligate să se înscrie pe Whatsapp, mesagerie ce aparţine Facebook, pentru a comunica.

Jarzombek preconizează ca cei care nu sunt membri ai Facebook să poată comunica şi discuta cu membri ai acestei reţele sociale în acelaşi mod în care clienţii a doi operatori de telefonie concurenţi pot să discute sau comunice. Chiar dacă el nu a detaliat proiectele concrete ale CDU în această direcţie, declaraţiile sale se înscriu în eforturile angajate de luni de zile în Germania pentru ca Facebook să-şi revizuiască modul de funcţionare în aşa fel încât datele utilizatorilor să fie mai bine protejate, numărul postărilor ghidate de ură că fie redus, iar transparenţa reţelei sociale să fie crescută.

Agenţia anti-cartel a Germaniei a anunţat deja în martie că anchetează asupra suspiciunilor privind ‘poziţia dominantă’ a Facebook. Ea acuză gigantul american că adună de pe reţea o treime din informaţiile despre utilizatori fără ştirea lor, pentru a câştiga profituri din încasările publicitare.

Citește și : Pe fondul protestelor violente din capitală, premierul Armeniei a demisionat

Agenţia germană pentru concurenţă, ce trebuie să-şi facă publice concluziile definitive la vară, ar putea obliga Facebook să stabilească nişte reguli de utilizare în Germania şi chiar să-i interzică să continue unele activităţi.

Un tribunal de la Berlin a condamnat în februarie Facebook să modifice, sub ameninţarea unei amenzi, o parte din condiţiile sale de utilizare, considerate contrare legislaţiei germane privind protecţia datelor personale.

Facebook are aproape 30 de milioane de utilizatori în Germania, dintre care aproape 23 de milioane la nivel cotidian.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

FOTO/ Submarin de 48 de metri, filmat pe străzile unui oraș din Germania. Sute de oameni au ieșit să facă poze

FOTO/ Submarin de 48 de metri, filmat pe străzile unui oraș din Germania. Sute de oameni au ieșit să facă poze Un uriaș submarin e...

O fetiţă de 3 ani din Moldova a fost găsită pe un şantier din Italia

O fetiţă de 3 ani din Moldova a fost găsită pe un şantier din Italia O fetiță de 3 ani din R.Moldova a fost găsită...

Pfizer va testa în studii clinice un medicament oral pentru slăbit

Pfizer va testa în studii clinice un medicament oral pentru slăbit Grupul farmaceutic american Pfizer va testa în studii clinice o versiune modificată a unui...

Studiu: Cum sunt manipulați oamenii ca să nu renunțe la abonamentele pentru aplicații și site-uri?

Studiu: Cum sunt manipulați oamenii ca să nu renunțe la abonamentele pentru aplicații și site-uri? Studiu FTC: Majoritatea aplicațiilor și site-urilor web cu abonament practică...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.