X

Germania restricționează utilizarea aplicaţiei Zoom

Ministerul german de Externe a restricţionat utilizarea aplicaţiei pentru videoconferinţe Zoom, precizând într-o notă internă destinată angajaţilor că vulnerabilităţile constatate în ceea ce priveşte protecţia datelor şi securitatea fac aplicaţia prea riscantă pentru a fi folosită, a relatat miercuri publicaţia Handelsblatt, potrivit Reuters, scrie agerpres.

Nota adaugă că, în condiţiile în care aplicaţia a fost utilizată pe scară largă de către partenerii internaţionali ai ministerului, este imposibilă interzicerea utilizării ei în întregime, astfel că în situaţii de criză, angajaţii o pot folosi în continuare de pe calculatoarele lor private în scopuri profesionale.

Citește și : Francezii vor avea la dispoziție o aplicație care îi va avertiza dacă au intrat în contact cu cineva infectat

“Pe baza relatărilor din media şi a propriilor noastre descoperiri, am conchis că software-ul Zoom are vulnerabilităţi critice şi probleme serioase de securitate şi de protecţie a datelor”, se indică în nota citată de Handelsblatt.

O sursă guvernamentală a confirmat autenticitatea notei, dar a lămurit că nu există nicio restricţie privind utilizarea versiunii de desktop a Zoom printr-o conexiune cu linie fixă, deşi conversaţiile confidenţiale nu ar trebui să aibă loc prin această aplicaţie deoarece îi lipseşte criptarea end-to-end.

Numărul de utilizatori zilnici ai Zoom a explodat în contextul în care pandemia de coronavirus s-a răspândit în întreaga lume, forţând milioane de oameni să muncească de acasă, iar şcolile să organizeze cursuri online.

Creşterea utilizării a expus şi problemele de securitate ale aplicaţiei, inclusiv un fenomen numit “zoombombing” în care hackeri preiau controlul asupra ecranelor partajate în timpul videoconferinţei şi postează conţinut ofensator.

Citește și : Politica antitrust: Comisia oferă orientări privind condiţiile în care se va permite cooperarea limitată între întreprinderi

Marţi, cabinetul taiwanez le-a cerut agenţiilor guvernamentale să nu mai folosească Zoom, iar alte ţări analizează măsuri similare.

Zoom l-a angajat pe fostul director pentru securitate de la Facebook, Alex Stamos, pe post de consultant şi a creat un consiliu consultativ pentru îmbunătăţirea securităţii aplicaţiei pe fondul criticilor.

Tags: Alex StamosfacebookHandelsblattonlineZoom
Categorii: Diaspora