X

Germania a retrimis în Afganistan 14 solicitanţi de azil

Un grup de 14 solicitanţi afgani de azil respinşi de autorităţile germane au fost expulzaţi din Germania şi au ajuns miercuri dimineaţa în capitala Afganistanului, Kabul, a anunţat un oficial local, potrivit dpa, relatează agerpres.

Avionul de la Munchen a aterizat la Kabul în jurul orei locale 10:50 (06:20 GMT), a precizat pentru dpa un oficial afgan implicat în operaţiunea de reprimire.

Citeşte şi: Mai mulţi poliţişti din Mexic sunt anchetaţi după dispariţia a trei turişti

Printre afganii respinşi se numără şase delincvenţi, trei persoane care au refuzat să le fie verificată identitatea în mod corespunzător şi o persoană care a declarat că a comis o crimă gravă în ţara sa, Afganistan, potrivit comunicatului.

Această expulzare este a cincea din decembrie 2016, după un acord încheiat în luna octombrie a aceluiaşi an între guvernul german şi Kabul.

În total 188 de persoane, majoritatea bărbaţi tineri, au fost de atunci retrimişi direct în Afganistan.

După atacul sângeros comis în mai 2017 în faţa Ambasadei Germaniei din Kabul, atac în care au fost ucise cel puţin 92 de persoane şi câteva zeci au fost rănite, autorităţile germane au limitat expulzările spre Afganistan ale oamenilor din trei grupuri: persoanele suspectate de terorism de structurile de securitate, delincvenţi şi cei care refuză să le fie verificată în mod corespunzător identitatea.

Citeşte şi: Phenianul anulează în ultima clipă o întâlnire cu vicele american la Pyeongchang

Critici afirmă că Germania nu ar trebui să-i trimită pe afgani înapoi în ţara lor, în condiţiile în care situaţia din această ţară se deteriorează, talibanii lansând un număr tot mai mare de atacuri atât împotriva civililor, cât şi a oficialilor guvernamentali şi forţelor de securitate.

Atacurile comise doar în ianuarie la Kabul s-au soldat cu cel puţin 154 de morţi şi 290 de răniţi.

Tags: AfganistangermaniakabulMunchensolicitanţi de azil
Categorii: Știrile zilei