X

Germania se află într-o situaţie bună în ce privește securitatea internă şi migraţia

Germania se află într-o situaţie bună din punctul de vedere al securităţii interne şi migraţiei, a declarat joi ministrul de interne Horst Seehofer în Bundestag, cu prilejul dezbaterii cu privire la proiectul de buget pentru 2020, transmite dpa, potrivit agerpres.

‘Nu am asistat niciodată la o dezbatere generală în care problemele de securitate internă şi migraţie nu au jucat, practic, niciun rol’, a afirmat Seehofer în faţa deputaţilor.

Citește și: Manifestanții din Chile au luat cu asalt cel mai mare mall din Capitală – VIDEO

‘Iar acesta este un semn bun, pentru că înseamnă că lucrurile sunt în ordine’, a adăugat el.

Seehofer a menţionat că, în primele zece luni ale lui 2019, numărul cererilor de azil a fost de 96.000, ceea ce, date fiind statisticile mai ridicate din anii anteriori, reprezintă un semn bun.

Potrivit ministrului de interne, modificările legislative adoptate de marea coaliţie între conservatori şi social-democraţi au arătat ‘un efect pozitiv major în practică’.

În aceeaşi intervenţie, Seehofer a apărat decizia Germaniei de a prelua migranţi salvaţi din Mediterana.

Citește și: Trump semnează legile care protejează protestatarii din Hong Kong. Reacția Chinei nu se lasă așteptată

Controalele mai stricte la graniţă au efect, a mai spus el, notând că, în ultimele 11 zile, au fost reţinute 40 de persoane pe numele cărora fuseseră emise mandate de arestare.

Aproape 100 de persoane au fost reţinute după ce au intrat pe teritoriul Germaniei deşi aveau interdicţie.

Bugetul pe 2020 al Ministerului federal de Interne a fost stabilit la 15,05 miliarde de euro, în uşoară scădere faţă de 2019. În buget este prevăzută finanţarea a încă 3.900 de posturi în domeniul securităţii interne.

Tags: BundestaggermaniaHorst Seehofermigranti
Categorii: Diaspora