Germania se pregăteşte de un ‘VAL MASIV’ de infectări cu Omicron

Publicat:

Germania, deja afectată de o importantă recrudescenţă a contaminărilor cu coronavirus, trebuie să se pregătească de un nou “val masiv” legat de răspândirea rapidă a variantei Omicron, a afirmat vineri ministrul sănătăţii, Karl Lauterbach, relatează AFP şi dpa, potrivit agerpres.

“Mă gândesc la un al cincilea val masiv. Trebuie să presupunem că valul Omicron cu care ne confruntăm acum, care în opinia mea nu poate fi prevenit, va reprezenta o provocare masivă pentru spitalele noastre, unităţile noastre de terapie intensivă şi societate ca întreg”, a declarat noul ministru al sănătăţii în cadrul unei conferinţe de presă de la Hanovra.


Citeşte şi: Elon Musk spune că el și familia lui sunt vaccinați, dar că obligativitatea vaccinării este o ‘eroziune a libertății’ – Black News

Această provocare va fi cea mai mare cu care ne-am confruntat până acum, a spus el, exemplificând cu experienţa Marii Britanii cu valul Omicron.

Chiar dacă simptomele bolii s-au dovedit a fi mai puţin grave, asta nu ar reprezenta o diferenţă semnificativă. Deşi numărul deceselor ar putea fi menţinut la un nivel scăzut timp de două până la trei săptămâni, creşterea numărului infectărilor ar invalida acest lucru.

Citeşte şi: Fostul premier slovac a fost ARESTAT – Black News

Lauterbach le-a cerut medicilor şi centrelor de vaccinare să utilizeze stocurile disponibile de vaccinuri Moderna în contextul informaţiilor privind deficitul de vaccinuri.

Referindu-se la perioada Crăciunului, când familiile germane călătoresc în mod tradiţional, Karl Lauterbach a făcut apel la călători să se testeze, preferabil nu doar o dată.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Proprietarul Louis Vuitton încheie un contract de sponsorizare pe 10 ani cu Formula 1

Proprietarul Louis Vuitton încheie un contract de sponsorizare pe 10 ani cu Formula 1 Gigantul francez de lux LVMH a încheiat un contract de sponsorizare...

Germania îl va primi pe Biden cu cele mai înalte onoruri săptămâna viitoare

Germania îl va primi pe Biden cu cele mai înalte onoruri săptămâna viitoare Germania îl va primi pe preşedintele SUA, Joe Biden, cu cele mai...

Rusia revendică capturarea unui nou sat lângă Pokrovsk

Rusia revendică capturarea unui nou sat lângă Pokrovsk Rusia a revendicat sâmbătă capturarea unui nou sat în apropiere de Pokrovsk, un oraş care serveşte drept...

Filmările violurilor lui Gisèle Pelicot, prezentate pentru prima dată în public ca probe

Filmările violurilor lui Gisèle Pelicot, prezentate pentru prima dată în public ca probe Imaginile și clipurile video din timpul abuzurilor lui Gisèle Pelicot au fost...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.