Germania şi Franţa au abandonat discuţiile privind reforma OMS

Publicat:

Franţa şi Germania sunt supărate că SUA încearcă să conducă negocierele privind reforma OMS. „Nimeni nu vrea să fie târât într-un proces de reformă şi să primească o schiţă din partea unei ţări care tocmai a plecat din OMS”, a declarat un oficial european, potrivit mediafax.

Franţa şi Germania au părăsit discuţiile privind reformarea Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), nemulțumite de încercările SUA de a conduce negocierile, în ciuda deciziei sale de a părăsi Organizația, au declarat trei oficiali pentru Reuters.


Citește și : Trump va participa duminică la o videoconferinţă internaţională a donatorilor în sprijinul Libanului

Decizia celor două ţări ar însemna un pas înapoi pentru Donald Trump , întrucât Washingtonul, care deţine preşedinţia rotativă a G7, a sperat să emită în septembrie o foaie de parcurs pentru o reformare amplă a OMS, cu două luni înainte de alegerile prezidenţiale americane.

La sfârşitul lunii mai, preşedintele Donald Trump a anunţat că Statele Unite vor încheia relaţia cu Organizaţia Mondială a Sănătăţii, din cauza ineficienţei OMS în gestionarea pandemiei.

„Dat fiind că au eşuat în efectuarea reformelor cerute şi foarte mult necesare, vom încheia astăzi relaţia noastră cu Organizaţia Mondială a Sănătăţii şi vom redirecţiona fondurile spre alte nevoi de sănătate mondiale, care le merită”, a declarat, atunci, Donald Trump.

Totodată, preşedintele american a spus că OMS este prea apropiată de China, acuzaţiile fiind respinse de Organizaţie.

„Nimeni nu vrea să fie târât într-un proces de reformă şi să primească o schiţă din partea unei ţări care tocmai a plecat din OMS”, a declarat un oficial european implicat în discuţii.

Citește și : China califică drept ‘barbare’ sancţiunile americane împotriva Hong Kongului

Un purtător de cuvânt al guvernului britanic a refuzat să comenteze situaţia, dar a adăugat că Marea Britanie susţine OMS şi cere o reformă a organizaţiei „pentru a-i fi asigurată flexibilitatea şi capacitatea de reacţie”.

Unii europeni consideră că criticile lui Trump faţă de OMS reprezintă o tentativă a SUA de a distrage atenţia de la gestionarea epidemiei COVID-19, înainte de alegerile prezidenţiale americane, iar legăturile Berlinului cu Washingtonul au fost tensionate de decizia anunţată în iulie de Washington, de a retrage mii de soldaţi din Germania.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

O fetiţă de 3 ani din Moldova a fost găsită pe un şantier din Italia

O fetiţă de 3 ani din Moldova a fost găsită pe un şantier din Italia O fetiță de 3 ani din R.Moldova a fost găsită...

Pfizer va testa în studii clinice un medicament oral pentru slăbit

Pfizer va testa în studii clinice un medicament oral pentru slăbit Grupul farmaceutic american Pfizer va testa în studii clinice o versiune modificată a unui...

Studiu: Cum sunt manipulați oamenii ca să nu renunțe la abonamentele pentru aplicații și site-uri?

Studiu: Cum sunt manipulați oamenii ca să nu renunțe la abonamentele pentru aplicații și site-uri? Studiu FTC: Majoritatea aplicațiilor și site-urilor web cu abonament practică...

UE amenință platforma X cu o amendă uriașă. Ce legi încalcă rețeaua socială a lui Elon Musk

UE amenință platforma X cu o amendă uriașă. Ce legi încalcă rețeaua socială a lui Elon Musk Platforma X, fostă Twitter, a lui Elon Musk...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.