X

Germania şi Qatar au semnat un parteneriat în domeniul energiei

Guvernul german a încheiat vineri un parteneriat în domeniul energetic cu Qatarul, o colaborare despre care Berlinul speră că va ajuta la reducerea dependenţei de Rusia, relatează dpa, potrivit agerpres.  

Ministrul energiei din Qatar, şeicul Tamim bin Al Thani, şi ministrul german pentru economie, Robert Habeck, au semnat, la Berlin, un memorandum de înţelegere pentru aprofundarea cooperării în timpul unei vizite de stat, a informat vineri ministerul lui Habeck.

Citește și : Noul preşedinte al Timorului de Est vrea extinderea cooperării cu China

Parteneriatul va ajuta Germania să-şi diversifice aprovizionarea importând gaz natural lichefiat din Qatar şi dezvoltând cooperarea în ceea ce priveşte “hidrogenul verde”, a precizat Ministerul pentru Afaceri Economice şi Acţiune Climatică de la Berlin.

Parteneriatul energetic între Qatar şi Germania va promova “contacte la nivel înalt” între cele două guverne în chestiuni legate de energie şi va aduce împreună jucători publici şi privaţi din acest sector, mai menţionează sursa citată.

De asemenea, au fost planificate întâlniri periodice între ministrul energiei din Qatar şi omologul său german.

Citește și : Un înalt oficial nipon, ARESTAT pentru o presupusă agresiune într-un tren

 

Germania încearcă să devină rapid independentă de aprovizionarea cu energie din Rusia. Habeck s-a deplasat pentru prima dată în Qatar în martie pentru a asigura alternative la gazul rusesc.

Tags: berlinqatarRobert HabeckrusiaTamim bin Al Thani
Categorii: DiasporaSinteze