Germania şi SUA fac apel la Ungaria să nu limiteze ‘libertăţile fundamentale’

Publicat:

Statele Unite au făcut miercuri apel la Budapesta, unde premierul Viktor Orban şi-a atribuit puteri aproape nelimitate în lupta împotriva pandemiei de coronavirus, să limiteze durata măsurilor excepţionale şi să nu aducă atingere “libertăţilor fundamentale”, în timp ce Germania a transmis că “principiile statului de drept” trebuie respectate de toate statele membre ale Uniunii Europene, inclusiv de Ungaria, potrivit AFP, scrie agerpres.

“În primul rând, aş vrea să subliniez că UE este o comunitate de drepturi şi de valori”, a declarat, într-o conferinţă de presă la Berlin, o purtătoare de cuvânt a guvernului german, Ulrike Demmer,


Citește și : Erdogan: Turcia va lua măsuri suplimentare dacă nu se respectă ‘carantina voluntară’

“Valorile pe care Uniunea s-a fondat sunt, bineînţeles, respectarea demnităţii umane, libertatea, democraţia, egalitatea, statul de drept şi respectarea drepturilor omului”, a subliniat această purtătoare de cuvânt a guvernului condus de cancelarul Angela Merkel.

“UE nu poate funcţiona ca o comunitate de valori decât dacă toate (statele membre) respectă şi apără aceste valori”, a adăugat purtătoarea de cuvânt, ca răspuns la întrebări ale presei despre evoluţiile din Ungaria, pe care ea nu le-a menţionat explicit.

“Avem principii foarte clare privind statul de drept în UE, care trebuie respectate, bineînţeles, de toate statele membre”, a mai spus Ulrike Demmer.

“Toate statele membre ale UE sunt legitim hotărâte să facă faţă ameninţării pandemiei, dar în timp de criză statul de drept este de asemenea esenţial pentru reuşită”, a subliniat ea.

“Democraţia nu poate funcţiona fără media libere şi independente, principiul separării puterilor trebuie respectat, iar măsurile de protecţie a sănătăţii în această situaţie specială trebuie evaluate ţinând cont de principiul proporţionalităţii”, a încheiat purtătoarea de cuvânt.

La Washington, întrebat de AFP în legătură cu situaţia din Ungaria, un purtător de cuvânt al Departamentului de Stat a făcut apel la toate ţările “să evite să restrângă nejustificat drepturile esenţiale ale omului şi libertăţile fundamentale, printre care posibilitatea ca presa liberă să informeze publicul în legătură cu subiectul crizei şi cu răspunsurile guvernamentale”.

Orice atingere adusă acestor drepturi şi libertăţi “ar submina încrederea opiniei publice în noi ca lideri, într-un moment în care avem mai mare nevoie ca oricând de încredere”, a spus purtătorul de cuvânt.

El a subliniat că este nevoie de transparenţă în lupta împotriva pandemiei.

Conform diplomaţiei americane, “măsurile excepţionale trebuie să fie ţintite în gestionarea crizei legate de COVID-19”, iar puterile de urgenţă trebuie “limitate la durata necesară” pentru a combate pandemia şi “ridicate imediat după”.

Marţi, la o zi după votul din parlamentul de la Budapesta care îi atribuia puteri aproape nelimitate lui Viktor Orban, Bruxellesul a atenţionat, fără a face referire explicit la Ungaria, că măsurile excepţionale adoptate împotriva coronavirusului trebuie să fie “strict proporţionale” şi “nu trebuie să dureze pe termen nedefinit”.

Premierul ungar naţional-conservator Viktor Orban a obţinut undă verde de la parlament pentru a legifera prin ordonanţe în cadrul unei stări de urgenţă pe durată nedeterminată, pe motiv de luptă împotriva noului coronavirus.

Legea adoptată de parlament introduce astfel o pedeapsă de până la cinci ani de închisoare pentru răspândirea de “ştiri false” despre virus sau despre măsurile guvernului, în contextul în care puţinele organe media independente din ţară se confruntă deseori cu astfel de acuzaţii.

Noile dispoziţii îi vor permite premierului ungar să prelungească pe termen nedeterminat starea de urgenţă în vigoare de la 11 martie, fără a mai cere aprobarea parlamentului.

În cadrul acestui regim, guvernul poate “suspenda utilizarea anumitor legi prin decret, se poate eschiva de dispoziţii statutare şi poate introduce alte măsuri extraordinare”, prin ordonanţe guvernamentale, cu scopul de a garanta “sănătatea, securitatea personală şi materială a cetăţenilor”, precum şi pentru a proteja economia.

Citește și : Măsurile de distanţare socială din Marea Britanie par să dea rezultate (studiu preliminar)

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Un moldovean a fost atacat cu maceta în Irlanda

Un moldovean a fost atacat cu maceta în Irlanda Un irlandez de 33 de ani a fost condamnat la 5 ani și 6 luni de...

Un moldovean a fost găsit MORT în Italia chiar de mama lui

Un moldovean a fost găsit MORT în Italia chiar de mama lui Un bărbat de 45 de ani, originar din Republica Moldova, a fost găsit...

Rafael Nadal și Alexander Zverev au pierdut finalele de la Bastad și Hamburg

Rafael Nadal și Alexander Zverev au pierdut finalele de la Bastad și Hamburg Nadal a pierdut în 2 seturi în finala cu Borges, scor 2-6,...

Jurnalist român: Israelul poate rezista pe mai multe fronturi, dar riscă să se extindă conflictul

Jurnalist român: Israelul poate rezista pe mai multe fronturi, dar riscă să se extindă conflictul Statul Israel are capacitate de a rezista mai multor fronturi...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.