Germania şi Ţările de Jos OPRESC deportările către Afganistan

Publicat:

Germania şi Ţările de Jos au anunţat miercuri, separat, suspendarea deportărilor în Afganistan a solicitanţilor de azil respinşi, în contextul deteriorării situaţiei securităţii în ţara asiatică, transmit AFP şi dpa, potrivit agerpres.

”Din cauza actualelor evoluţii în situaţia securităţii, ministrul de interne a decis să suspende pentru moment deportările către Afganistan”, a declarat un purtător de cuvânt al Ministerului de Interne german.


Citește și: Ani grei de închisoare pentru un canadian acuzat de spionaj în China

Haga a decis să oprească pentru şase luni deportările către Afganistan, după ce săptămâna trecută Ţările de Jos, Belgia, Danemarca, Germania, Grecia şi Austria ceruseră Comisiei Europene să menţină aceste expulzări în pofida intensificării confruntărilor armate din ţara asiatică.

Ankie Broekers-Knol, secretar de stat în Ministerul Justiţiei şi Securităţii olandez, a informat parlamentul că situaţia din Afganistan s-a deteriorat considerabil din cauza avansării forţelor talibane în mai multe regiuni ale ţării.

Broekers-Knol a adăugat că Ministerul de Externe olandez reevaluează situaţia securităţii din Afganistan, după care va fi luată o decizie privind deportările.

De la începerea retragerii trupelor internaţionale din Afganistan la începutul lunii mai, militanţii talibani au preluat controlul asupra unor mari suprafeţe ale teritoriului afgan. Insurgenţii au capturat nouă dintre cele 34 de capitale provinciale în ultimele zile, luptele cauzând numeroase victime în rândul populaţiei civile.

În luna iulie, guvernul de la Kabul le-a cerut ţărilor europene să oprească, pentru trei luni, expulzarea migranţilor afgani. Suedia şi Finlanda au dat curs acestui apel.

Citeşte şi: Biden NU REGRETĂ ordinul de retragere a trupelor din Afganistan

Conform Eurostat, în 2020 afganii constituiau 10,6% din solicitanţii de azil în Uniunea Europeană (puţin peste 44.000 dintr-un total de 416.600 de solicitanţi), al doilea contingent după sirieni (15,2%).

De la începutul acestui an, 1.200 de persoane au fost expulzate din UE către Afganistan, potrivit unui diplomat european.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Un moldovean l-a ucis pe bătrânul de care avea grijă în Italia

Un moldovean l-a ucis pe bătrânul de care avea grijă în Italia Un bărbat de 81 ani din Italia a fost omorât cu cruzime de...

Diaspora Business Forum 2024, în august, la Chișinău

Diaspora Business Forum 2024, în august, la Chișinău La sfârșitul celei de-a treia săptămâni a lunii august, la Chișinău va fi organizat Diaspora Business Forum...

Încă un moldovean acuzat de crimă în Italia. Ar fi ucis bătrânul de care avea grijă

Încă un moldovean acuzat de crimă în Italia. Ar fi ucis bătrânul de care avea grijă Încă un cetățean moldovean este acuzat de comiterea unei...

Un moldovean este acuzat în Italia că şi-a strangulat iubita şi apoi a aruncat-o de la balcon

Un moldovean este acuzat în Italia că şi-a strangulat iubita şi apoi a aruncat-o de la balcon Angelina Soares De Souza, o femeie de 46...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.