Un pact faustian cu Xi Jinping nu este o soluție la amenințarea economică existențială a Germaniei
Secțiuni mari ale guvernului german lucrează de luni de zile la o strategie grandioasă de 60 de pagini pentru a se confrunta cu China totalitară și revanșistă a lui Xi Jinping, un regim care urmărește în mod deschis supremația globală în condiții incompatibile cu democrația liberală.
Ei s-au coordonat cu Ministerul de Externe al Germaniei – sub controlul agresiv al Verzilor – și cu analiștii de informații de la Bundesnachrichtendienst, alarmați de presiunea Chinei de a accesa infrastructura critică și penetrarea tehnologiei sensibile.
Citeşte şi: Olaf Scholz aşteaptă ‘reciprocitate’ în relaţiile comerciale Germania-China – Black News
Aceștia au conlucrat cu Bruxelles-ul la o abordare comună a UE, potrivită noilor realități ale Chinei maoiste, după epurarea de către Xi a fiecărui membru al Comitetului permanent al Biroului Politic despre care se credea că îşi caută relații mai bune cu Occidentul. Ei au încercat să convingă Washingtonul că sunt încă aliați valoroși după trista saga a reconcilierii lui Putin înainte și imediat după invazia Ucrainei.
Cancelarul Olaf Scholz i-a ignorat pe toți. El a dat aprobarea pentru vânzarea unor acțiuni în portul Hamburg de către colosul chinezesc din domeniu COSCO, sfidând propriii parteneri de coaliție.
El a ajuns vineri la Beijing, flancat de directori executivi de la Siemens, BASF, BMW, Merck și combinatele industriale, hotărât să asigure o relație mercantilistă specială în detrimentul colegilor membri din UE și aliaților occidentali.
„Chinezii au simţit diviziunea dintre Berlin și Europa și credeți-mă, vor găsi o modalitate de a o exploata. Este absolut fatal”, spune Noah Barkin de la German Marshall Fund.
Cancelarul Scholz l-a exclus cu tărie pe șeful Federației Germane a Industriei (BDI), Siegfried Russwurm, care este persona non grata la Beijing, după ce a cerut „o discuție sinceră despre modul în care ne descurcăm cu partenerii comerciali autocrați”.
„Nu ar trebui să ne ferim de confruntare atunci când sunt depășite liniile roșii”, a spus el.
Scholz a sfidat avertismentele lui Biden de la Casa Albă că o vizită a acestui personaj ar eroda unitatea occidentală într-un moment în care China ameninţă Taiwanul și s-a situat de partea lui Vladimir Putin în Ucraina, atât prin susținerea economiei de război a Rusiei, cât și prin utilizarea maşinii de propagandă a statului pentru a prezenta conflictul ca o agresiune NATO.
„Cancelarul nu pare să înțeleagă vulnerabilitatea periculoasă a Germaniei la șantaj”, a spus Kai Strittmatter de la Suddeutsche Zeitung.
Urmărirea persistentă a lui Scholz pentru o astfel de politică dezbinătoare amintește de modul în care Angela Merkel a trecut prin infamul acord de investiții UE-China chiar înainte de preluarea mandatului lui Joe Biden, știind că președintele ales a fost șocat de termenii înţelegerii, la fel ca europarlamentarii de la Strasbourg. Acel acord a oferit Partidului Comunist Chinez un acces financiar mai bun la UE decât accesul garantat de Marea Britanie democratică și aliată. Cam atât despre sfințenia pieței interne.
Cel mai uimitor lucru este felul în care cancelarul tratează Franța. El a blocat mai întâi propunerile lui Emmanuel Macron pentru o vizită comună franco-germană la Beijing, o idee menită să împiedice China să pună un stat UE împotriva altuia. El a încercat apoi să împiedice o vizită paralelă a domnului Macron la Beijing în această lună, cerând Chinei asigurări că doar Germania va lua acasă „premiul”, dacă se poate numi așa.
Jacques Attali, scriitor și om de stat francez, spune că relațiile dintre Berlin și Paris au atins un punct atât de scăzut încât un alt război între cele două țări nu mai este de neconceput.
„Nimic nu este mai grav pentru viitorul Franței decât ceea ce se întâmplă acum cu Germania. Dacă nu ne întoarcem pe termen scurt pe calea progresului în integrarea europeană, unde unul face concesii celuilalt, întreaga construcție a ultimilor șaizeci de ani va intra în colaps”, a scris el.
Aceasta, desigur, este imaginea de modă veche a elitelor franceze postbelice pentru care Europa reprezintă axa franco-germană – o atitudine care îi irită pe alți europeni și a jucat un rol în drumul lung către Brexit. S-ar putea să vă întrebați dacă Attali este conștient de măsura în care credibilitatea franco-germană în Europa de Est și în statele scandinave a fost pătată de săpunul moale al lui Vladimir Putin. Cu toate acestea, o astfel de discuție despre fratricid este uluitoare.
De la începutul proiectului european în anii 1950, fiecare cancelar german s-a închinat de trei ori în fața Tricolorului, un rit reverențios care maschează elegant puterea germană în Europa în spatele conducerii galice. Convenția a avut un aspect pro forma de la reunificare și a cunoscut o cotitură şi mai mare în vremea Angelei Merkel, care şi-a orientat şi mai mult atenţia spre est. Scholz a încetat chiar să se mai prefacă.
Răspunsul său la urmărirea de către Macron a suveranității strategice europene și a apărării comune este să direcționeze o mare parte din bugetul de achiziții al Germaniei către furnizorii americani, să reducă proiectul European Fighter and Swarm Drone (FCAS), precum și noul tanc de luptă principal pentru a înlocui Leopard 2 și Leclerc (MGCS) și avioane de patrulare maritimă (MAWS). A apelat la Arrow 3 din Israel pentru apărare antiaeriană.
Germania a lansat o salvare energetică unilaterală de 200 de miliarde de euro fără consultarea UE, înlăturând pledoariile lui Macron pentru un răspuns combinat al UE pentru a evita politicile dăunătoare ale vecinilor. Franța însăși cheltuiește cumva 100 de miliarde de euro, dar ajută în principal gospodăriile cu facturile la combustibil, mai degrabă decât să perturbe concurența transfrontalieră a UE cu subvenții pentru companii.
Visul unui salt „hamiltonian” către uniunea fiscală și o punere în comun permanentă a datoriilor se estompează. Berlinul rezistă la o emisiune comună de datorii pentru a acoperi criza energetică, o mișcare care ar transforma fondul unic de 800 de miliarde de euro pentru pandemie în ceva mai aproape de o trezorerie a UE.
Berlinul se teme pe bună dreptate de această schemă, deoarece Franța și Italia au de mult planuri să-și investească cheltuielile pe cardul de credit german. Dar Macron are și dreptate când spune că euro nu poate supraviețui pe termen lung fără integrare fiscală.
Nu este nimic nou despre unilateralismul german în afacerile UE. Încălcarea legislației UE în domeniul energiei (cu cunoștințele de la Bruxelles) este ceea ce a permis Gazprom să obțină o izolare pe continent. Deceniul pierdut al zonei euro a fost, de fapt, o poveste a creditorilor din nord care au deturnat instituțiile UE pentru a servi drept recuperatori de datorii, toate deghizate printr-o poveste de morală falsă a grecilor și latinilor creduli.
Nu Brexitul reprezintă cea mai mare amenințare la adresa coeziunii UE, nici partidele populiste de extremă dreapta. Ceea ce contează este eterna seducție a germanismului ‘Sonderweg’, exprimată de data aceasta în fraternizarea cu dictaturile care îşi doresc din răsputeri să distrugă Occidentul.
În geopolitică, la fel ca în viață, trebuie să alegi unde stai. Cancelarul Merkel a încercat să-și ia plăcinta direct de pe masă și să o mănânce peste energia rusă, calculând că Germania ar putea obține gazul lui Putin la prețuri încântătoare și ar putea subcota concurenții industriali din Europa, chiar dacă se bucura de avantajele pieței UE și ale scutului militar american. A scăpat cu totul neatinsă, dar a lăsat bomba cu ceas în braţele succesorului ei.
Cancelarul Scholz calculează acum că Germania poate asigura piețele și cooperarea economică a Chinei în condiții preferențiale – răspunzând oricărei cereri politice – și totuși să culeagă toate beneficiile clubului democratic occidental.
Citeşte şi: Tensiuni la Berlin: SPD denunţă afirmaţiile lui Baerbock despre vizita lui Scholz în China – Black News
Se poate înțelege de ce unii oameni din Germania cred că țara lor se află sub amenințare economică existențială, deoarece modelul industrial al secolului al XX-lea se dezlănțuie brusc și, prin urmare, trebuie făcute compromisuri. Dar un pact faustian cu Xi Jinping nu este o soluție.
O a treia cale germană care batjocorește „deconectarea” de cowboy este o iluzie. Nu există o cale de mijloc stabilă, deoarece America și China comunistă se luptă pentru dominația civilizației. Scholz ar fi trebuit să citească raportul de 60 de pagini al propriilor miniștri, oficiali și agenți de informații foarte bine puşi în temă.
Germania este fie cu Occidentul, fie cu cei anti-Occident. Nu poate sta mult timp cele două tabere.
Editorial semnat de Ambrose Evans-Pritchard şi publicat de The Telegraph.
