Germania. Trei traficanți de persoane au fost condamnați la ani grei de închisoare – FOTO

Publicat:

Trei traficanţi de persoane au fost condamnaţi vineri de un tribunal din Traustein, sud-estul Germaniei, la pedepse cu închisoarea în legătură cu moartea a cel puţin 13 migranţi în estul Mediteranei, în septembrie 2015, transmite DPA, potrivit agerpres.

Principalul inculpat, în vârstă de 27 de ani, a primit 4 ani de detenţie, iar cel care a condus ambarcaţiunea cu migranţi va ispăşi 2 ani şi jumătate de închisoare.


Al treilea inculpat, care mai fusese condamnat anterior pentru trafic de persoane, a primit o pedeapsă de 2 ani în care se va afla sub probaţiune.

Citește și: Rusia ‘bagă sula-n coaste’ Europei. Ordinul vine direct de la Putin

Traficanţii operau pe o rută maritimă de migraţie între oraşul Izmir, de pe litoralul Turciei, şi Grecia.

În septembrie 2015, în timpul unei traversări, o ambarcaţiune supraaglomerată şi nesemnalizată luminos s-a ciocnit de un vas comercial în largul insulei Lesbos. Treisprezece oameni au murit în urma coliziunii, iar doi copii au rămas dispăruţi până astăzi.

sursa foto: DPA

Potrivit rechizitoriului procurorilor, inculpatul principal a abordat mai mulţi refugiaţi sirieni în Turcia, oferindu-se să-i transporte pe mare în Grecia.

Conducătorul ambarcaţiunii era el însuşi un refugiat căruia i s-a promis în schimb să călătorească gratis.

Al treilea bărbat a stabilit contacte cu membri de familie ai refugiaţilor, aflaţi în Germania, au indicat procurorii germani.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

A amenințat o bătrână cu furculița. O moldoveancă a fost condamnată în Italia

A amenințat o bătrână cu furculița. O moldoveancă a fost condamnată în Italia O moldoveanc a fost condamnată în Italia fiind acuzată de faptul că...

Un moldovean l-a ucis pe bătrânul de care avea grijă în Italia

Un moldovean l-a ucis pe bătrânul de care avea grijă în Italia Un bărbat de 81 ani din Italia a fost omorât cu cruzime de...

Diaspora Business Forum 2024, în august, la Chișinău

Diaspora Business Forum 2024, în august, la Chișinău La sfârșitul celei de-a treia săptămâni a lunii august, la Chișinău va fi organizat Diaspora Business Forum...

Încă un moldovean acuzat de crimă în Italia. Ar fi ucis bătrânul de care avea grijă

Încă un moldovean acuzat de crimă în Italia. Ar fi ucis bătrânul de care avea grijă Încă un cetățean moldovean este acuzat de comiterea unei...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.