X

Germania îl trimite pe Gerhard Schroeder la ceremonia de învestitură a lui Erdogan

Fostul cancelar german Gerhard Schroeder va fi prezent la ceremonia de învestitură a lui Recep Tayyip Erdogan luni la Ankara, agenţia turcă de presă Anadolu descriindu-l drept ”un prieten special” al preşedintelui turc, relatează DPA, potrivit agerpres.

Un purtător de cuvânt al Ministerului german de Externe a indicat că Schroeder va reprezenta Germania.

Citește și: Lovitură grea primită de guvernul May: Ministrul pentru Brexit a demisionat!

Potrivit unor relatări din media, Schroeder şi Erdogan sunt prieteni de mult timp. Erdogan a fost prezent cândva la o petrecere de ziua de naştere a lui Schroeder.

În 2004, când era premier al Turciei, Erdogan a fost numit ”Europeanul Anului”. Schroeder, care era cancelar în acea vreme, l-a lăudat pe Erdogan pentru că ”milita pentru mai multă libertate, o mai mare protecţie a drepturilor omului şi mai puţin paternalism de stat”.

Se crede că Schroeder s-a implicat în octombrie 2017 în eliberarea dintr-o închisoare turcă a lui Peter Steudtner, cetăţean german şi militant pentru drepturile omului, în cursul unei vizite în Turcia, unde a avut o întâlnire tete-a-tete cu Erdogan.

Citește și: Femeia contaminată cu Noviciok în UK a murit

În timp ce ministrul turc de justiţie Abdulhamit Gul a dezminţit că Schroeder a influenţat decizia, ministrul german de externe din acea vreme, Sigmar Gabriel, a confirmat informaţia pentru revista săptămânală Der Spiegel.

Potrivit unor diplomaţi, Schroeder, cancelar social-democrat (SPD) din 1998 până în 2005, a ajutat la eliberarea lui Deniz Yucel, cetăţean germano-turc şi corespondent pentru cotidianul german Die Welt, care a fost reţinut şi care risca să fie arestat pentru infracţiuni legate de terorism.

În timpul cât a fost cancelar, Schroeder a susţinut puternic obiectivul Turciei de aderare la Uniunea Europeană şi eforturile ONU de reunificare a Ciprului.

Agenţia Anadolu l-a menţionat printre cei care vor participa la ceremonia de învestitură şi pe fostul premier italian Silvio Berlusconi, ca un alt ”prieten special” al lui Erdogan.

Citește și: Budapesta critică dur România: ‘Justiția se află într-o etapă stalinistă’

Tags: Gerhard SchroedergermaniaRecep Tayyip Erdoganturcia
Categorii: Diaspora