Germania va ajuta Afganistanul şi după retragerea trupelor NATO

Publicat:

Ministrul german de externe, Heiko Maas, a dat asigurări autorităţilor afgane, în cursul unei vizite efectuate joi la Kabul, că Germania îşi va continua sprijinul şi după retragerea militarilor NATO, informează dpa, potrivit agerpres.

“Germania rămâne un partener de încredere de partea poporului din Afganistan”, a declarat Maas, în debutul vizitei ce are loc cu două zile înainte începerii oficiale a retragerii soldaţilor NATO.


Citeşte şi: Cook vs Zuck! Mult aşteptata politică de confidenţialitate a celor de la Apple loveşte Facebook unde o doare cel mai tare

Deşi operaţiunile militare se vor încheia în scurt timp, implicarea Germaniei va continua la toate celelalte niveluri, a subliniat ministrul german de externe.

“Garantarea unei perspective bune şi sigure pentru afgani este în interesul nostru european. Vrem să evităm o revenire la vremurile vechi, cu orice preţ”, a adăugat şeful diplomaţiei germane.

Vizita lui Heiko Maas, în cursul căreia acesta avea prevăzute discuţii cu preşedintele afgan Ashraf Ghani şi o deplasare la tabăra armatei germane din Mazar-i-Sharif, se desfăşoară în condiţii stricte de securitate.

Agenda discuţiilor se concentrează pe perioada de după retragere, iar ministrul german a promis că va continua să susţină negocierile dintre guvernul afgan şi talibani, care trenează.

“Procesul de pace are nevoie de un nou impuls diplomatic”, a remarcat Maas, subliniind că, deşi “nu există o soluţie negociată simplă, tratativele conferă cele mai mari şanse pentru un viitor sustenabil, sigur şi stabil al Afganistanului”.

NATO a decis acum circa două săptămâni retragerea în următoarele luni, începând din 1 mai, a celor aproximativ 10.000 de militari aflaţi sub auspiciile sale în Afganistan.

Citeşte şi: CRIME ODIOASE într-un centru pentru persoanele cu handicap din Germania (VIDEO). O angajată a fost arestată

Germania are al doilea cel mai mare contingent militar din Afganistan după SUA, care au decis retragerea soldaţilor americani din această ţară până pe 11 septembrie a.c. – când se împlinesc 20 de ani de la atacurile de la Turnurile Gemene şi de la Pentagon -, dar sunt discuţii privind accelerarea retragerii americane astfel încât să se încheie până pe 4 iulie, Ziua independenţei Statelor Unite.

Heiko Maas a mai asigurat joi că ajutorul financiar pentru societatea civilă afgană va continua. Germania s-a angajat să aloce în acest scop 430 de milioane de euro în anul în curs şi apoi în fiecare an până în 2024. Guvernul doreşte însă să condiţioneze aceste fonduri de evoluţia procesului de pace şi de alţi factori, precum respectarea drepturilor omului.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Cum arată Ziua Vinului în fotografii în PMAN

Cum arată Ziua Vinului în fotografii în PMAN Sursa: ipn.md

Un olandez, arestat în Rusia pentru ‘violenţă’ împotriva unui ofiţer de poliţie

Un olandez, arestat în Rusia pentru 'violenţă' împotriva unui ofiţer de poliţie Justiţia rusă a dispus vineri plasarea în arest provizoriu a unui cetăţean olandez...

La Chişinău se desfăşoară IT Career Expo 2024, cel mai amplu eveniment de orientare profesională în domeniul IT

La Chişinău se desfăşoară IT Career Expo 2024, cel mai amplu eveniment de orientare profesională în domeniul IT IT Career Expo 2024, considerat de specialişti...

Erdogan acuză Israelul că l-a atacat ‘fără rușine’ pe secretarul general al ONU

Erdogan acuză Israelul că l-a atacat 'fără rușine' pe secretarul general al ONU Președintele Turciei, Recep Tayyip Erdoğan, a acuzat vineri Israelul că l-a atacat...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.