Germania va înăspri legislaţia anti-COVID

Publicat:

Cancelarul german Angela Merkel intenţionează să-şi extindă prerogativele în faţa premierilor celor 16 landuri federale pentru a putea impune măsuri mai stricte la nivel naţional pe fondul recrudescenţei epidemiei de coronavirus, relatează vineri Reuters, potrivit agerpres.

Guvernul german va adopta săptămâna viitoare un proiect care vizează înăsprirea legislaţiei sanitare în lupta împotriva COVID-19 cu scopul de a impune măsuri pe ansamblul ţării”, a anunţat vineri o purtătoare de cuvânt a cancelarului, citată de AFP.


Citeşte şi: Mike Pompeo S-A ANGAJAT la Fox News – Black News

Dacă va fi necesar, această reformă va permite să se treacă peste rezistenţele regionale sau locale într-un moment în care ţara este afectată de un al treilea val de infecţii.

“Guvernul federal şi landurile, de acord cu grupurile parlamentare din Bundestag, au convenit să modifice legea privind protecţia împotriva infecţiilor şi reglementarea restricţiilor care trebuie luate pe o bază federală uniformă”, a declarat Ulrike Demmer, care a adăugat că amendamentul va fi prezentat marţi într-o reuniune a guvernului.

Germania se luptă să facă faţă celui de-al treilea val al pandemiei, iar cancelarul Angela Merkel şi mai mulţi premieri de landuri au cerut un lockdown scurt şi strict, conjugat cu o accelerare a campaniei de vaccinare pentru a reduce presiunea asupra sistemului spitalicesc.

Numărul zilnic de cazuri confirmate de coronavirus a sărit de 25.464, cu 3.576 mai mult decât cu o săptămână în urmă, iar incidenţa în decurs de şapte zile a fost de 110,4 la 100.000 de locuitori, conform datelor Institutului Robert Koch pentru boli infecţioase (PKI), date publicităţii vineri.

Dar RKI a avertizat că aceste cifre s-ar putea să nu reflecte situaţia reală după lunga vacanţă de Paşte, adăugând că aşteaptă date fiabile privind contaminările cu SARS-CoV-2 la mijlocul săptămânii viitoare.

Citeşte şi: Mai mulţi oameni au fost ÎMPUŞCAŢI într-un magazin din Texas – VIDEO – Black News

Reuniunea dintre Merkel şi premierii celor 16 landuri federale, programată pentru luni, la care urma să se discute despre extinderea restricţiilor împotriva COVID-19, a fost anulată, a anunţat o sursă guvernamentală.

Ministrul sănătăţii german Jens Spahn a declarat vineri că sunt necesare măsuri la scară naţională pentru a putea controla valul actual de infecţii cu coronavirus cât mai repede posibil.

El a declarat jurnaliştilor că în prezent la terapie intensivă sunt aproape 4.500 de pacienţi în Germania, adăugând: “Dacă se continuă în acest ritm, sistemul nostru de sănătate va fi excedat”.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

O fetiţă de 3 ani din Moldova a fost găsită pe un şantier din Italia

O fetiţă de 3 ani din Moldova a fost găsită pe un şantier din Italia O fetiță de 3 ani din R.Moldova a fost găsită...

Pfizer va testa în studii clinice un medicament oral pentru slăbit

Pfizer va testa în studii clinice un medicament oral pentru slăbit Grupul farmaceutic american Pfizer va testa în studii clinice o versiune modificată a unui...

Studiu: Cum sunt manipulați oamenii ca să nu renunțe la abonamentele pentru aplicații și site-uri?

Studiu: Cum sunt manipulați oamenii ca să nu renunțe la abonamentele pentru aplicații și site-uri? Studiu FTC: Majoritatea aplicațiilor și site-urilor web cu abonament practică...

UE amenință platforma X cu o amendă uriașă. Ce legi încalcă rețeaua socială a lui Elon Musk

UE amenință platforma X cu o amendă uriașă. Ce legi încalcă rețeaua socială a lui Elon Musk Platforma X, fostă Twitter, a lui Elon Musk...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.