X

Germania va intra în recesiune, dar creşterea economică poate reveni în 2021 (experți)

Germania probabil va intra în recesiune anul acesta, din cauza impactului pandemiei de coronavirus, dar ar putea reveni la creştere economică în 2021, potrivit estimărilor Consiliului german de Expertiză Economică, scrie mediafax.

Economia Germaniei va avea o scădere semnificativă din cauza pandemiei şi probabil va ajunge în recesiune anul acesta, dar, dacă restricţiile vor fi eliminate până la vară, activităţile economice se vor relansa, iar în 2021 va exista creştere, conform Consiliului german de Expertiză Economică.

Citește și : Oprirea intermitentă a activităţilor, după un model matematic, poate reduce impactul economic (cercetători)

Din cauza suspendării activităţilor de producţie, economia Germaniei ar putea înregistra o scădere de 2,8% în 2020. Însă, dacă activităţile revin la normalitate în vară, creşterea economică a Germaniei ar putea fi de 3,7% în anul 2021.

Experţii propun măsuri de protejare a sănătăţii publice, dar evideniază necesitatea unei campanii clare de comunicare, a creşterii capacităţilor financiare şi a stabilizării veniturilor.

Tags: coronavirusgermaniarecesiune
Categorii: Diaspora