Germania va introduce obligativitatea cunoaşterii limbii germane pentru clericii străini care încearcă să intre în ţară

Guvernul german vrea să facă din cunoaşterea limbii germane o cerinţă pentru clericii străini care încearcă să intre în ţară, a declarat duminică pentru DPA un purtător de cuvânt al Ministerului de Interne, potrivit Agerpres.

Clericii care au grijă de numărul mare de migranţi musulmani ce au intrat în Germania din 2015 “au o funcţie de exemplu şi de consiliere care este crucială în ce priveşte promovarea coexistenţei paşnice între diferite culturi şi religii”, a spus purtătorul de cuvânt.

Citește și : Trump: Statele Unite nu vor deveni niciodată o țară socialistă

Clericii “care vorbesc limba germană şi cunosc cultura germană” vor face o treabă mai bună în promovarea integrării, a adăugat el.

Membri conservatori ai guvernului de coaliţie condus de cancelarul Angela Merkel – în special parlamentarul CDU Carsten Linnemann – au cerut în mod repetat introducerea unei astfel de obligativităţi, împotriva căreia s-au exprimat partenerii de coaliţie ai creştin-democraţilor, social-democraţii de centru-stânga.

Nu există statistici oficiale privind numărul clericilor străini din Germania. În apelul său pentru o astfel de măsură, Linnemann a spus că în Germania există circa 2.000 de imami “care vorbesc foarte puţin germană sau nu vorbesc deloc”.

Citește și : Summitul Trump-Kim de la Hanoi este un „succes”, afirmă John Bolton

Guvernul Merkel încearcă de asemenea să introducă o cerinţă ca imamii care predică în Germania să fie educaţi în această ţară. Mulţi dintre imamii din Germania au fost educaţi în Turcia sau în ţări din Orientul Mijlociu.

This post was last modified on 03/03/2019 20:13 20:13

Tags: Angela MerkelCarsten LinnemanngermaniaLinnemannmigrantimusulmaniOrientul Mijlociuturcia
Categorii: Diaspora