Germania va plăti îngrijirile pacienţilor europeni bolnavi de Covid-19 aflaţi pe teritoriul său

Publicat:

Germania va plăti costurile pentru îngrijirea pacienţilor europeni bolnavi de Covid-19 şi care necesită asistenţă respiratorie în spitalele sale, a anunţat luni guvernul german, relatează AFP, potrivit agerpres.

Costurile pentru îngrijirea acestor pacienţi ar trebui să ajungă la aproape 20 de milioane de euro, a precizat ministrul Sănătăţii, Jens Spahn, înainte de a participa la o reuniune a Consiliului de Miniştri cu privire la criza provocată de noul coronavirus.


Citește și : Noua Zeelandă a ‘întrerupt lanţul transmiterii’ Covid-19. Nivelul patru de alertă va fi menţinut încă o săptămână

”Germania va plăti costurile pentru îngrijirea pacienţilor” europeni de pe teritoriul său, ”deoarece este vorba de conceptul nostru de solidaritate europeană”, a explicat el.

Berlinul susţine în prezent ”peste 200 de pacienţi europeni infectaţi cu coronavirus” şi are ”capacitatea, dacă este necesar, să acorde mai mult” sprijin, a adăugat ministrul.

Mai puţin afectată de pandemie decât vecinii săi şi beneficiind de mai multe locuri la terapie intensivă, Germania a primit în ultimele săptămâni pacienţi europeni, între care francezi şi italieni, pentru a ajuta sistemele medicale din ţări vecine.

Citește și : Bilanţul pandemiei de COVID-19 în Germania

Anunţul survine în condiţiile în care în Germania se redeschid luni majoritatea magazinelor cu o suprafaţă sub 800 m2 ca parte a unei ridicări treptate a măsurilor de izolare.

Epidemia de COVID -19 din Germania este de acum ”sub control şi gestionabilă”, a declarat vineri ministrul Jens Spahn.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

O fetiţă de 3 ani din Moldova a fost găsită pe un şantier din Italia

O fetiţă de 3 ani din Moldova a fost găsită pe un şantier din Italia O fetiță de 3 ani din R.Moldova a fost găsită...

Pfizer va testa în studii clinice un medicament oral pentru slăbit

Pfizer va testa în studii clinice un medicament oral pentru slăbit Grupul farmaceutic american Pfizer va testa în studii clinice o versiune modificată a unui...

Studiu: Cum sunt manipulați oamenii ca să nu renunțe la abonamentele pentru aplicații și site-uri?

Studiu: Cum sunt manipulați oamenii ca să nu renunțe la abonamentele pentru aplicații și site-uri? Studiu FTC: Majoritatea aplicațiilor și site-urilor web cu abonament practică...

UE amenință platforma X cu o amendă uriașă. Ce legi încalcă rețeaua socială a lui Elon Musk

UE amenință platforma X cu o amendă uriașă. Ce legi încalcă rețeaua socială a lui Elon Musk Platforma X, fostă Twitter, a lui Elon Musk...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.