Germania va spori controalele la frontiere pentru a împiedica revenirea persoanelor expulzate

Publicat:

Germania va spori controalele la frontiere pentru a preveni reintrarea în ţară a persoanelor repatriate cărora li s-a interzis intrarea pe teritoriul german, a anunţat miercuri Ministerul de Interne german, în urma scandalului provocat de revenirea clandestină a liderului unui clan libanez renumit pentru activitatea sa infracţională, relatează agenţia EFE, potrivit agerpres.

Poliţia germană a primit de asemenea miercuri noi dispoziţii, conform cărora vor fi efectuate mai multe controale la frontiere pentru identificarea persoanelor expulzate care încearcă să revină în Germania.


Citește și : Papa Francisc le cere credincioşilor construirea de punţi cu cei de alte religii

”Măsurile de căutare şi control se vor aplica la fel ca în prezent, în baza dreptului naţional, întrucât nu sunt controale la frontiere în sensul formal”, a explicat purtătorul de cuvânt al Ministerului de Interne.

Titularul acestui portofoliu, Horst Seehofer, va impulsiona de asemenea o revizuire a legislaţiei, astfel încât aceia care reuşesc totuşi să pătrundă în Germania în pofida interdicţiei vor fi reţinuţi până la clarificarea situaţiei lor, cum este cazul migranţilor solicitanţi de azil.

Seehofer a reacţionat astfel în urma scandalului mediatic declanşat de revenirea clandestină în Germania a unui cetăţean pe nume Ibrahim Miri, care trăia ilegal în Germania de 13 ani şi în iulie fusese expulzat în Liban după ce a fost condamnat în Germania pentru conducerea unui grup infracţional, extorcare, trafic de droguri şi alte delicte. Ibrahim Miri, liderul unui clan format din refugiaţi libanezi veniţi în Germania încă din anii 80 şi cunoscut pentru activitatea infracţională extinsă în această ţară, a revenit în Germania pe cale terestră dinspre Turcia cu ajutorul traficanţilor de migranţi şi a solicitat din nou azil autorităţilor germane susţinând că viaţa sa ar fi în pericol în Liban. Mai mult, el s-a adresat justiţiei germane, acuzând autorităţile de expulzare ilegală.

Citește și : Inspector AIEA, reţinut scurt timp în Iran

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Mai mulți fani ai lui Ajax, arestați în timpul meciului cu Slavia Praga; Motivul pentru care au fost reținuți

Mai mulți fani ai lui Ajax, arestați în timpul meciului cu Slavia Praga; Motivul pentru care au fost reținuți Ajax Amstedam a remizat în deplasare...

Propunerea neașteptată din partea conducerii din Premier League care a stârnit controverse în rândul cluburilor

Propunerea neașteptată din partea conducerii din Premier League care a stârnit controverse în rândul cluburilor Oficialii din Premier League vor să introducă interviuri cu jucătorii...

Prețul biletelor pentru Jocurile Olimpice de iarnă 2026

Prețul biletelor pentru Jocurile Olimpice de iarnă 2026 Comitetul de organizare a Jocurilor Olimpice şi Paralimpice de iarnă din 2026, de la Milano şi Cortina...

Consultări politice interministeriale între Republica Moldova și India, după 21 de ani

Consultări politice interministeriale între Republica Moldova și India, după 21 de ani Secretarul de stat al Ministerului Afacerilor Externe al Republicii Moldova, Sergiu Mihov, a...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.