X

Germania vrea o alianță cu Canada pentru a contracara măsurile lui Trump

Canada şi Germania ar trebui să îşi unească forţele ca parte a unei “alianţe multilaterale” pentru a contracara forţe disruptive precum preşedintele american Donald Trump, Rusia şi Arabia Saudită, a declarat luni ministrul germane de externe, Heiko Maas, potrivit dpa, transmite și agerpres.

Maas, membru al Partidului Social Democrat de centru-stânga, a spus, în cadrul unui eveniment la Berlin, că ţări precum Canada şi Germania trebuie să adopte o ordine mondială alternativă “atunci când valorile şi interesele noastre riscă să fie ignorate de Washington”.

Citește și: Armata americană a investit un miliard de dolari în baza aeriană din Câmpia Turzii. Aici vor fi amplasate arme de ultimă generație

Vorbind la acelaşi eveniment, şefa diplomaţiei canadiene, Chrystia Freeland, a spus că “regimurile autoritare încearcă activ să ne submineze”. “Adevărul este că autoritarismul avansează şi este timpul ca democraţiile liberale să lupte înapoi”, a afirmat şefa diplomaţiei canadiene.

Germania şi Canada au interesul în a întreţine relaţii strânse cu Washingtonul în privinţa economiei, politicii şi apărării. Cele două ţări încearcă să găsească un răspuns la strategia ‘America pe primul loc’ promovată de Trump, care a inclus poziţii dure privind comerţul şi NATO.

Citește și: SUA: Atac armat la Jacksonville. Mai multe persoane au murit

Tags: Arabia sauditacanadaChrystia FreelandDonald TrumpgermaniaHeiko MaasrusiaSUA
Categorii: Știrile zilei