Germania vrea să ‘preia comanda’ şi să cântărească mai mult în securitatea Europei. Berlinul cumpără de la SUA trei sisteme HIMARS pentru Ucraina

Publicat:

Germania vrea să ‘preia comanda’ şi să cântărească mai mult în securitatea Europei. Berlinul cumpără de la SUA trei sisteme HIMARS pentru Ucraina

Ministrul german al Apărării Boris Pistorius a anunţat într-o vizită oficială în Statele Unite, achiziţionarea de la americani a trei lansatoare de rachete care să fie trimise Ucrainei şi voinţa Berlinului de a cântări mai mult în securitatea Europei – o schimbare de doctrină scrie presa germană.

”Suntem pregătiţi să preluăm comanda”, a declarat Boris Pistorius la 9 mai, citat de Taggesspiegel, vrând astfel, cu o expresie voluntaristă, să definească noua poziţie diplomatică pe care Brlinul vrea să o încarneze, potrivit stiripesurse.ro.


Citește și: Preţurile mondiale la alimente au crescut în aprilie, pentru a doua lună la rând: Scumpiri la carne și cereale

Social-democratul, care s-a întâlnit în Statele unite cu omologul său Lloyd Austin, a făcut o impresie puternică, scrie presa germană.

În această vizită de două zile, el a avut misiunea să risipească îndoilile cu privire la hotărârea reală a Berlinului de a pune în aplicare ”cotitura istorică” anunţată în urma invaziei Ucrainei, rezumă săptămânalul Der Spiegel.

El pare să-şi fi atins misiunea.

”Germania rămâne unul dintre cei mai solizi şi loiali aliaţi ai Statelor Unite, mândre să continue să coopereze mână în mână cu Berlinul pentru pace şi securitate”, a declarat, citat de Tagesschau, secretarul american al Apărării Lloyd Austin.

În afara acestor reasigurări reciproce, Boris Pistorius a anunţat că Berlinul urmează să cumnpere trei lansatoare americane multiple de rachetă de tip HIMARS pentru a le livra Kievului, în contextul în care situaţie pe teren a armatei ucrainene se complică.

O POSTURĂ ”DEMNĂ DE UN CANCELAR”

”Vremurile s-au schimbat”, a declarat, citat de Die Zeit, Boris Pistorius.

”Germania face din apărarea sa naţională şi colectivă o prioritate, reorientându-şi angajamentul în alte regiuni ale lumii, o noutate”, a adăugat el.

Berlinul se poziţionează ca cel mai mare susţinător al Ucrainei în Europa, scrie Die Welt.

Cotidianul conservator îşi exprimă speranţa ca această vizită să marcheze sfârşitul politicii ezitante a Germaniei cancelarului Olaf Scholz faţă de Ucraina, mai ales în privinţa problemei livrărilor de armament, de la psihodrama tancurilor de tip Leopard la polemica pe tema rachetelor cu rază lungă de acţiune de tip Taurus.

Citește și: STUDIU/ În Republica Moldova, cel mai mult migrează persoanele de la 25 la 34 de ani. Ce spun experții

Boris Pistorius, numitt în funcţie în ianuarie 2023 cu misiunea de a redresa şi moderniza Bundeswehrul, a cărui postură este ”demnă de un cancelar”, a impresionat presa germană, care apreciază că Olaf Scholz ar putea fi singurul perdant al acstei vizite.

Cancelarul social-democrat german a rămas la Berlin pentru a purta negocieri bugetare aprige cu celelalte două formaţiuni din coaliţia de la putere.

”Scholz se pierde în tărăgănări, ministrul său al Apărării merge înainte”, comentează Die Zeit.

 

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

/FOTO/ Un nou record mondial! Cât cântărește cel mai mare pepene verde, cultivat vreodată de un bărbat din SUA

/FOTO/ Un nou record mondial! Cât cântărește cel mai mare pepene verde, cultivat vreodată de un bărbat din SUA A fost înregistrat un nou record...

Scandal după ce o sportivă din Ungaria a insultat un arbitru român şi a postat mesajul: ‘Urâm România de rahat!’

Scandal după ce o sportivă din Ungaria a insultat un arbitru român şi a postat mesajul: 'Urâm România de rahat!' În semifinala de la dublu...

Ce au ales să învețe liceenii în acest an? Topul celor mai solicitate discipline opționale

Ce au ales să învețe liceenii în acest an? Topul celor mai solicitate discipline opționale În luna mai, elevii din Republica Moldova au avut ocazia...

Arma care ar îngenunchea economia Rusiei și i-ar ruina mașinăria de război

Arma care ar îngenunchea economia Rusiei și i-ar ruina mașinăria de război Economia Federației Ruse a făcut față până în prezent nenumăratelor sancțiuni, iar Fondul...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.