Germania vrea să reducă la 50% cheltuielile pentru Ucraina în 2025

Publicat:

Germania vrea să reducă la 50% cheltuielile pentru Ucraina în 2025

Guvernul german intenționează să aprobe miercuri bugetul pentru 2025, după luni de dispute, în speranța că o redresare economică puternică îl va ajuta să elimine diferența de 17 miliarde de euro (18,55 miliarde de dolari) dintre cheltuielile și veniturile prevăzute, informează Reuters. În acest sens bugetul pentru Ucraina o să fie redus cu 50%, potrivit unui draft consultat de sursa citată.

Cea mai mare economie din zona euro a evitat recesiunea la începutul anului, însă creșterea a fost mai lentă decât se aștepta, iar guvernul german, la fel ca Marea Britanie și Franța, se luptă să acopere o gaură bugetară, potrivit stiripesurse.


Citește și : Mircea Geoană contraatacă după acuzațiile de plagiat

Bugetul pentru 2025 vine cu o planificare financiară pe termen mediu până în 2028, anul în care urmează să se epuizeze fondul special al forțelor armate pentru îndeplinirea obiectivelor de cheltuieli minime ale NATO. Cu un an înainte de alegerile federale, obținerea unui acord asupra bugetului și a unui pachet mult așteptat pentru relansarea economiei a reprezentat un test major pentru o coaliție adesea acuzată că este împiedicată de dezacorduri interne. La alegerile europene din iunie, partidele aflate la putere în coaliția guvernamentală din Germania au înregistrat rezultate slabe, Alternativa pentru Germania, formațiune de extremă dreapta, clasându-se pe locul al doilea, după conservatori.

Situația privind banii pentru Ucraina

La câteva zile după invazia Rusiei în Ucraina în 2022, cancelarul Olaf Scholz a anunțat o „Zeitenwende” – în germană, un punct de cotitură istoric – cu un fond special de 100 de miliarde de euro pentru modernizarea armatei și atingerea obiectivului NATO de cheltuieli pentru apărare echivalente cu 2% din produsul intern brut. În 2028, există un deficit de 39 de miliarde de euro în bugetul regulat, fiind necesare 28 de miliarde de euro pentru a respecta ținta NATO fără fondul special, au declarat surse din Ministerul Finanțelor. Potrivit surselor, în 2026 și 2027 există un deficit de finanțare de 13 miliarde de euro.

Bugetul de anul viitor va fi mai puțin generos cu Ucraina, Guvernul reducând ajutorul militar pentru Kiev la 4 miliarde de euro de la aproximativ 8 miliarde de euro în 2024, potrivit unui proiect de buget consultat de Reuters.

Posibilități restrânse

De asemenea, guvernul intenționează să adopte miercuri un buget suplimentar pentru anul în curs, cu un împrumut suplimentar de 11 miliarde de euro, ajungând la un total de 50,3 miliarde de euro împrumut net, au declarat sursele Reuters.

Citește și : Comisia Europeană a dat alerta economică: Turismul în UE s-ar putea prăbuși din cauza încălzirii globale

Elaborarea atât a bugetului pentru 2025, cât și a unei foi de parcurs financiare pe termen mediu până în 2028 a fost dificilă, deoarece ministrul german de finanțe, Christian Lindner, a cerut o perioadă de consolidare fiscală după creșterea cheltuielilor în timpul pandemiei COVID-19 și a crizei energetice mai recente.

În plus, noile norme ale Uniunii Europene restrâng și mai mult marja de manevră fiscală a Germaniei, necesitând ajustări mai stricte decât în conformitate cu reglementările naționale, potrivit Ministerului de Finanțe. „Mă aștept ca fiecare stat membru să respecte normele noastre fiscale”, a declarat Lindner luni, înaintea unei reuniuni a miniștrilor de finanțe din UE. „Este în interesul nostru comun să menținem sustenabilitatea datoriei noastre publice”.

 

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Telescopul James Webb dezvăluie detalii despre sălbaticele condiţii atmosferice de pe două pitice brune

Telescopul James Webb dezvăluie detalii despre sălbaticele condiţii atmosferice de pe două pitice brune Oameni de ştiinţă au folosit Telescopul Spaţial James Webb pentru a...

Grecia limitează munca în aer liber în contextul caniculei

Grecia limitează munca în aer liber în contextul caniculei Grecia a ordonat unor companii să nu le permită angajaţilor să lucreze în aer liber la...

Reședința lui Putin din Valdai devine o fortăreață – Liderul de la Kremlin este protejat de cel puțin șapte sisteme de apărare antiaeriană

Reședința lui Putin din Valdai devine o fortăreață - Liderul de la Kremlin este protejat de cel puțin șapte sisteme de apărare antiaeriană Un alt...

Depozitul ascuns în munți care poate salva lumea. Unde a fost construit și ce se află în interiorul mastodontului

Depozitul ascuns în munți care poate salva lumea. Unde a fost construit și ce se află în interiorul mastodontului Un depozit ascuns în munți, într-un...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.