X

Germania vrea să relanseze proiectul taxei europene pe tranzacţiile financiare

Un nou proiect privind o taxă europeană pe tranzacţiile financiare (TTF) a fost trimis de Guvernul german către nouă capitale europene, în speranţa că va fi luată o decizie rapidă cu privire la acest subiect care stagnează de mai mulţi ani, informează AFP, potrivit agerpres.

Ministrul german de Finanţe, Olaf Scholz a trimis o “propunere finală” privind taxarea cu 0,2% a achiziţiilor de acţiunile ale companiilor a căror capitalizare bursieră depăşeşte un miliard de euro, a explicat marţi Ministerul de Finanţe din Germania.

Citește și : Peter Handke este afectat de critici: ‘Îmi este greu să primesc Premiul Nobel’

Un număr de zece state (Germania, Franţa, Belgia, Italia, Spania, Portugalia, Grecia, Austria, Slovacia şi Slovenia) fac parte dintr-un grup de cooperare strânsă cu privire la acest subiect şi discută de mai mulţi ani despre o taxă pe tranzacţiile financiare, însă deocamdată proiectul este într-un punct mort.

“Pentru prima dată după 2011 suntem într-o poziţie care ne poate permite să ajungem la un acord în cadrul cooperării strânse”, afirmă Olaf Scholz în scrisoarea trimisă omologilor săi din cele nouă state. Scholz şi-a exprimat speranţa că o procedură legislativă europeană va putea fi rapid finalizată.

Ministrul francez al Finanţelor, Bruno Le Maire, a salutat propunerea venită de la Berlin, care în opinia lui Le Maire este rezultatul unei colaborări strânse cu Franţa.
“Vom examina acest text cu atenţie pentru a fi siguri că acordul final va fi cel puţin la fel de ambiţios ca şi taxa franceză care este deja în vigoare”, a spus Le Maire.

Taxa propusă de Berlin nu priveşte obligaţiunile şi produsele financiare derivate. În plus, mai multe operaţiuni ar putea fi scutite de viitoarea taxă, în special listările publice iniţiale sau fondurile de pensii.

Acesta este un motiv de nemulţumire pentru autorităţile de la Viena, potrivit cărora “propunerea prevede o bază de taxare redusă”, excluzând în special tranzacţiile cu frecvenţa ridicată. “Ne-am exprimat întotdeauna pentru cea mai mare bază posibilă şi suntem în continuare de aceiaşi părere”, a anunţat ministerul de Finanţe din Austria.

Citește și : Alianţa pentru Coeziune cere liderilor UE să nu accepte reducerea fondurilor alocate

În Germania, taxa pe tranzacţiile financiare (TTF) ar urma să genereze o sumă de aproximativ 1,5 miliarde euro, iar o mare parte din această sumă ar urma să fie utilizată la finanţarea unei majorări a pensiei minime.

Ideea de a taxa tranzacţiile financiare datează din anii 1970 şi a cunoscut un nou elan în 2011, când criza financiară “făcea ravagii” în Uniunea Europeană. Franţa, Italia şi Marea Britanie taxează deja anumite operaţiuni financiare.

Tags: AustriaBelgiacooperarefrantagermaniagreciaitaliaOlaf ScholzportugaliaSlovaciasloveniaspania
Categorii: Diaspora