X

Gerul năprasnic face prăpăd în Mongolia: ‘Dzud’-ul a ucis peste 2.600 de animale domestice!

Frigul extrem, numit ”dzud” în Mongolia, a provocat decesul a peste 2.600 de animale domestice în luna ianuarie doar în provincia vestică Uvs, a anunţat miercuri Agenţia Naţională pentru Situaţii de Urgenţă (NEMA), citată de Xinhua, potrivit agerpres.

Şase dintre cele 21 de provincii sunt în prezent afectate de ”dzud”, iar în aproape întreaga provincie Uvs, situată la circa 1.300 km de capitala Ulan Bator, ninge, conform NEMA.

Citeşte şi: Senatul american adoptă regulile procesului de destituire a lui Trump

În Mongolia, ”dzud” este un termen care descrie iarna geroasă ce urmează unei veri secetoase şi provoacă un număr mare de decese în rândul animalelor domestice, din cauza frigului şi a lipsei de hrană.

În 2016, peste 1 milion de animale au murit din cauza ”dzud” la nivelul întregii ţări, notează Xinhua.

Citeşte şi: ONU salută formarea noului guvern libanez

Tags: Agenţia Naţională pentru Situaţii de Urgenţă (NEMA)animale domesticedzudfriggerMongoliaulan batorUvs
Categorii: Știrile zilei