Ghislaine Maxwell, condamnată la 20 de ani de închisoare pentru că l-a ajutat pe Jeffrey Epstein să abuzeze sexual adolescente

Publicat:

Ghislaine Maxwell a fost condamnată marți la 20 de ani de închisoare pentru că l-a ajutat pe Jeffrey Epstein, infractor sexual și om de afaceri, să abuzeze sexual adolescente, relatează Reuters, informează mediafax.

Ghislaine Maxwell, persoană publică, în vârstă de 60 de ani, a fost condamnată în decembrie pentru că a recrutat și a pregătit patru fete pentru a avea relații sexuale cu Epstein, pe atunci iubitul ei, între 1994 și 2004.


Citește și : Lituania INTERZICE importurile de gaze din Rusia

Epstein s-a sinucis într-o celulă din Manhattan în 2019, la vârsta de 66 de ani, în timp ce își aștepta propriul proces pentru trafic sexual. A fost unul dintre cele mai mediatizate cazuri în urma mișcării #MeToo, care a încurajat femeile să vorbească despre abuzurile sexuale.

În mărturiile adesea emoționante și explicite din timpul procesului, patru femei au declarat că Maxwell a avut un rol central în cazul lor de abuz.

Săptămâna trecută, procurorii au declarat că aceasta merită să petreacă cel puțin 30 de ani în spatele gratiilor pentru cele cinci acuzații pentru care a fost condamnată.

Avocații lui Maxwell declaraseră anterior în documentele din instanță că aceasta ar trebui să fie condamnată la cel mult 5 ani și un sfert, argumentând că a fost găsită țap ispășitor pentru crimele lui Epstein și că a petrecut deja o perioadă semnificativă de timp în închisoare.

Citește și : G7 va analiza posibilitatea plafonării prețului petrolului rusesc

Maxwell a fost arestată în iulie 2020 și i s-a refuzat în mod repetat eliberarea pe cauțiune. Avocatul ei a comparat condițiile sale de detenție cu cele ale lui Hannibal Lecter din “Tăcerea mieilor”.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Restricțiile la importul de cereale și oleaginoase din Ucraina vor fi prelungite până la sfârșitul anului

Restricțiile la importul de cereale și oleaginoase din Ucraina vor fi prelungite până la sfârșitul anului Restricțiile la importul de cereale și oleaginoase din Ucraina...

Cât a costat Forumul Național ‘Cahul4Culture’

Cât a costat Forumul Național 'Cahul4Culture' În perioada 1-3 iulie, în municipiul Cahul a fost organizat Forumul Național „Cahul4Culture” pe tema „Rolul politicilor culturale în...

Recean: Antreprenorii din Ceadîr-Lunga reușesc să-și extindă piețele de desfacere și contribuie la creșterea economică a țării

Recean: Antreprenorii din Ceadîr-Lunga reușesc să-și extindă piețele de desfacere și contribuie la creșterea economică a țării În cadrul vizitei sale în municipiul Ceadîr-Lunga, prim...

Șeful Marelui Stat Major, în vizită la mai multe unități militare din municipiul Ungheni și Bălți

Șeful Marelui Stat Major, în vizită la mai multe unități militare din municipiul Ungheni și Bălți Șeful Marelui Stat Major, generalul Eugen Ohladciuc, a vizitat...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.