Gimnaziul din Plopi se închide. Anunță PSDE

Consiliul raional Cantemir a votat astăzi decizia privind închiderea gimnaziului din comuna Plopi, Cantemir, anunță reprezentanții Partidului Social Democrat din Moldova (PSDE).

Citește și: Lupu reneagă prietenia sa cu fugarul Plahotniuc

„Este o hotărâre care lovește dur în sistemul de educație și în viitorul țării noastre. Un sat fără școală nu are viitor!”, se arată în

Guvernării PAS însă puțin îi pasă de soarta elevilor, profesorilor și părinților. Ei continuă să închidă instituțiile de învățământ, făcând economii pe seama copiilor.

Urmare a acestei decizii, elevii din comuna Plopi, care are în componența sa 5 sate – Alexandrovca, Hârtop, Taraclia, Plopi 1 și Plopi 2, vor fi nevoiți să parcurgă zilnic o distanță de 16 km până la cea mai apropiată școală. Iar profesorii și cadrele non-didactice vor rămâne fără locuri de muncă.

Decizia de a închide gimnaziul este cu atât mai stranie în condițiile în care, potrivit celor de la PSDE, pe parcursul ultimilor ani, din bugetul de stat au fost făcute investiții substanțiale pentru renovarea clădirii gimnaziului, dotarea sălilor de clasă cu mobilier, construcția cazangeriei și amenajarea sălii de sport. Doar în 2021, au fost cheltuiți peste 287 de mii de lei pentru a repara podeaua din instituția de învățământ.

Ministerul Educației și Cercetării (MEC) nu a comentat, deocamdată, această situație.

Tags: CantemirGimnaziul PlopiPlopiPSDEșcoala închisa
Știrile zilei