Giorgia Meloni atrage acuzaţii de campanie electorală murdară în Italia după ce a difuzat o înregistrare video a violului unei refugiate ucrainene

Publicat:

Giorgia Meloni, lidera partidului de extremă dreaptă Fratelli d’Italia şi posibil viitoare şefă a guvernului de la Roma, a fost acuzată luni că duce o campanie electorală murdară, după ce a difuzat o înregistrare video a violului unei refugiate ucrainene, transmite Reuters, potrivit agerpres

Ucraineanca în vârstă de 55 de ani a fost violată duminică pe un trotuar din Piacenza de un azilant din Guineea. Agresiunea a fost filmată de la etaj, iar poliţia a confirmat ulterior că violatorul a fost arestat.


Citește și : Zelenski îi îndeamnă pe ucraineni să rămână vigilenți înainte de ziua independenței: ‘Rusia ar putea încerca să facă ceva deosebit de urât’

Meloni, a cărei formaţiune politică este cotată în sondajele de opinie ca favorită la alegerile parlamentare din 25 septembrie, a difuzat înregistrarea video pe Twitter. Filmarea apăruse deja, estompată, pe site-ul de internet al unui ziar; sonorul a fost păstrat şi se aud clar strigătele victimei.

Politiciana a comentat arătând că “nu putem păstra tăcerea în faţa acestui episod atroce de violenţă sexuală împotriva unei femei ucrainene, comisă pe timp de zi, la Piacenza, de un azilant”. Ea a adăugat mesajul “O îmbrăţişare pentru această femeie” şi o promisiune: “Voi face tot ce pot ca să refac securitatea oraşelor noastre”.

Reacţia ei a atras critici atât online, cât şi din partea adversarilor politici.

Liderul Partidului Democrat (PD, de centru-stânga), Enrico Letta, a afirmat pe Twitter că “este indecent să utilizezi imagini cu un viol. Chiar mai indecent este să faci asta în scopuri electorale”. “Respectul pentru oameni şi pentru victime este întotdeauna mai presus de orice”, a mai scris el.

Un alt politician de centru, Carlo Calenda, a apreciat că gestul făcut de Meloni este “imoral” şi că “doar victimele contează”.

Citește și : Daria Dugina, fiica ‘ghidului spiritual’ al invaziei lui Putin în Ucraina, ucisă într-o explozie

Scriitoarea italiană de origine somaleză Igiaba Scego a acuzat-o pe Giorgia Meloni de exploatare a victimei violului. “Oferită ca voyeurism pentru clickbait (atragere de vizualizări online – n. red.), în loc să fie protejată. Această campanie electorală este oribilă”, a scris ea.

Meloni a cerut în trecut o blocadă navală a nordului Africii, pentru a împiedica ambarcaţiunile cu migranţi să traverseze Mediterana. La criticile pentru difuzarea înregistrării, ea a replicat că adversarii săi folosesc violul ca prilej de a o ataca, în timp ce ignoră victima pentru a evita să se refere la ceea ce a numit “urgenţa imigraţiei”.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Încă un moldovean acuzat de crimă în Italia. Ar fi ucis bătrânul de care avea grijă

Încă un moldovean acuzat de crimă în Italia. Ar fi ucis bătrânul de care avea grijă Încă un cetățean moldovean este acuzat de comiterea unei...

Un moldovean este acuzat în Italia că şi-a strangulat iubita şi apoi a aruncat-o de la balcon

Un moldovean este acuzat în Italia că şi-a strangulat iubita şi apoi a aruncat-o de la balcon Angelina Soares De Souza, o femeie de 46...

350 de șacali din Delta Dunării vor fi împușcați pentru a limita pagubele

350 de șacali din Delta Dunării vor fi împușcați pentru a limita pagubele Ca urmare a sesizărilor repetate din partea populației locale cu privire la...

Atac armat la o nuntă în Franța: Un mort și cinci răniți

Atac armat la o nuntă în Franța: Un mort și cinci răniți O persoană a fost ucisă și cinci rănite, trei dintre ele grav, în...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.