X

Giorgia Meloni ‘este incapabilă să rezolve problemele privind migraţia’ ale Italiei, afirmă ministrul francez de interne

Şefa guvernului italian Giorgia Meloni ”este incapabilă să rezolve problemele privind migraţia” ale Italiei, ţară ce se confruntă cu o ”foarte gravă criză a migraţiei”, a afirmat joi ministrul de interne al Franţei, Gerald Darmanin, informează AFP, potrivit agerpres

“Doamna Meloni, guvernul de extremă dreapta ales de prietenii doamnei (Marine) Le Pen, este incapabilă să rezolve problemele privind migraţia pentru care a fost ea aleasă”, a declarat Darmanin.

Citește și : Mai mulţi analişti spun că Moscova şi-a înscenat atacul asupra Kremlinului

Ministrul francez a făcut aceste afirmaţii la postul de radio RMC, întrebat despre declaraţiile preşedintelui partidului Adunarea Naţională (RN, extrema dreaptă franceză), Jordan Bardella, referitoare la situaţia privind migraţia la frontiera franco-italiană.

“Da, există un aflux de persoane migrante şi mai ales minori” în sudul Franţei, a recunoscut Gerald Darmanin, care pune vina pe seama vecinului italian. “Adevărul este că în Tunisia (…) există o situaţie politică ce face ca mulţi copii să meargă prin Italia şi că Italia este incapabilă (…) să gestioneze această presiune a migraţiei”, a subliniat ministrul francez.

“Meloni este ca (lidera extremei drepte în Franţa, Marine) Le Pen, ea a fost aleasă pentru (sloganul) ‘veţi vedea ce veţi vedea’ şi apoi ceea ce vedem este că (imigraţia) nu se opreşte şi că aceasta se amplifică”, a continuat Darmanin.

Citește și : Ruşii dau vina pe americani pentru atacul cu drone asupra Kremlinului

Potrivit Ministerului de Interne italian, peste 36.000 de persoane au sosit pe Marea Mediterană în Italia anul acesta, comparativ cu circa 9.000 în timpul aceleiaşi perioade din 2022.

Tags: Gérald DarmaninGiorgia MeloniJordan Bardellamigratie
Categorii: Diaspora