Giorgia Meloni vrea ca migranţii să fie BLOCAŢI pe mare

Publicat:

Ambarcaţiunile care pleacă de pe coastele din nordul Africii transportând migranţi trebuie să fie blocate pe mare, a susţinut luni lidera partidului populist Fratelli d’Italia, Giorgia Meloni, potrivit DPA, potrivit agerpres.

”Cea mai bună soluţie la această problemă este de a împiedica plecările şi nu sosirile. O blocadă asupra plecărilor ar fi mai eficientă”, a spus Meloni într-un interviu pentru postul de radio RTL 102,5.


Citeşte şi: Adevărul mizerabil este că liderii noștri nu vor să avem energie ieftină – Black News

Fratelli d’Italia, formaţiune naţionalistă eurosceptică, conduce în sondaje de câteva săptămâni cu aproximativ 24%. Aliaţii săi, Forza Italia (partid condus de Silvio Berlusconi) şi Liga, condusă de Matteo Salvini, sunt creditaţi cu 7%, respectiv 12% din intenţiile de vot.

Cele trei partide au format o alianţă în perspectiva alegerilor legislative din 25 septembrie, în timp ce în rândul forţelor politice tradiţionale de centru domneşte confuzia.

Stânga este sub presiune după destrămarea, luna trecută, a coaliţiei de uniune naţională a premierului Mario Draghi, care a dat startul campaniei electorale pentru alegerile legislative dominate de forţele de dreapta.

Citeşte şi: Ucraina anchetează aproape 26.000 de cazuri de crime de război comise – Black News

Meloni şi Salvini au făcut din migranţi şi refugiaţi un subiect cheie al campaniei lor, în contextul în care numărul celor sosiţi din Africa de Nord continuă să fie ridicat.

Giorgia Meloni s-a pronunţat pentru crearea unor ‘hotspot’-uri în nordul Africii unde migranţii să fie verificaţi înainte de a părăsi continentul african. ”Cu siguranţă am putea discuta cu autorităţile libiene despre asta”, a spus ea. 

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Un moldovean l-a ucis pe bătrânul de care avea grijă în Italia

Un moldovean l-a ucis pe bătrânul de care avea grijă în Italia Un bărbat de 81 ani din Italia a fost omorât cu cruzime de...

Diaspora Business Forum 2024, în august, la Chișinău

Diaspora Business Forum 2024, în august, la Chișinău La sfârșitul celei de-a treia săptămâni a lunii august, la Chișinău va fi organizat Diaspora Business Forum...

Încă un moldovean acuzat de crimă în Italia. Ar fi ucis bătrânul de care avea grijă

Încă un moldovean acuzat de crimă în Italia. Ar fi ucis bătrânul de care avea grijă Încă un cetățean moldovean este acuzat de comiterea unei...

Un moldovean este acuzat în Italia că şi-a strangulat iubita şi apoi a aruncat-o de la balcon

Un moldovean este acuzat în Italia că şi-a strangulat iubita şi apoi a aruncat-o de la balcon Angelina Soares De Souza, o femeie de 46...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.