‘God save the Queen, man’ – concluzia surprinzătoare a lui Biden la finalul unui discurs

Publicat:

“Dumnezeu să o salveze pe regină” – cu această frază surprinzătoare şi-a încheiat vineri preşedintele SUA, Joe Biden, un discurs dedicat luptei împotriva violenţei cu arme de foc, relatează AFP, scrie news.ro .

Democratul în vârstă de 80 de ani tocmai luase cuvântul la un miting la West Hartford, în Connecticut (nord-est), dedicat reglementării armelor de foc. La finalul unui discurs fără surprize, el s-a adresat publicului pentru a explica faptul că nu va putea, ca de obicei, să zăbovească pentru a-i saluta pe participanţi, dar va poza pentru fotografii. “All right ? God save the Queen, man” (Este în regulă? Dumnezeu să o binecuvânteze pe regină, amice – n.r.), a încheiat el.


Citește și : Putin proclamă sfârşitul ‘îngrozitorului neocolonialism’ din politica internaţională

O purtătoare de cuvânt a Casei Albe a explicat că, prin această remarcă, el “s-a adresat cuiva din mulţime”, dar nu a oferit niciun alt context. Formularea poate părea cu atât mai ciudată cu cât în Anglia domneşte acum Regele Charles al III-lea, şi nu mai este vorba de regină. De fapt, preşedintele american a şi participat la funeraliile Reginei Elizabeth a II-a.

Gafele cu care a obişnuit Joe Biden de-a lungul anilor au fost sistematic semnalate de adversarii săi republicani cei mai virulenţi, care văd în ele semnul unei capacităţi mintale afectate. Preşedintele american răspunde la aceste atacuri cu umor. De asemenea, el preferă să scoată în evidenţă “înţelepciunea” pe care a dobândit-o de-a lungul lungii sale vieţi politice, precum şi succesele sale politice şi diplomatice.

În discursul său de vineri, el chiar a glumit pe seama vârstei sale. Referindu-se la bătălia nereuşită de-a lungul anilor pentru înăsprirea legii privind armele de foc şi la blazarea la care au ajuns activiştii, preşedintele american a spus: “Sunteţi obosiţi. Înţeleg acest lucru. Dar încercaţi să o faceţi la 110 ani”.

Citește și : ONU: Situaţia umanitară din Sudan este catastrofală

În sondaje, majoritatea alegătorilor consideră că Joe Biden, candidat la alegerile prezidenţiale din 2024, este prea bătrân pentru a mai candida. Democratul ar avea 86 de ani la finalul unui al doilea mandat.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Moldova va avea acces la fonduri europene pentru implementarea proiectelor în domeniul ocupării forței de muncă și inovațiilor sociale

Moldova va avea acces la fonduri europene pentru implementarea proiectelor în domeniul ocupării forței de muncă și inovațiilor sociale Moldova va avea acces la fonduri...

Raportul Curții de Conturi privind angajamentele asumate în procesul de aderare la UE

Raportul Curții de Conturi privind angajamentele asumate în procesul de aderare la UE Tatiana Șevciuc, Președinta Curții de Conturi a Republicii Moldova (CCRM), la data...

Uniunea Europeană pregătește măsura care scoate din joc Temu, Shein sau AliExpress

Uniunea Europeană pregătește măsura care scoate din joc Temu, Shein sau AliExpress Uniunea Europeană elaborează planuri pentru a elimina excepția de la taxele vamale de...

Maia Sandu s-a întâlnit cu coraportorii APCE

Maia Sandu s-a întâlnit cu coraportorii APCE Președinta Maia Sandu a avut astăzi o întrevederen cu coraportorii Comisiei de Monitorizare a Adunării Parlamentare a Consiliului...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.