Google restricţionează vizitele la birourile sale

Publicat:

Google a început luni să restricţioneze vizitele la birourile sale din Silicon Valley, San Francisco şi New York, pentru a evita riscul contaminării cu coronavirus, relatează marţi France Presse, potrivit agerpres.

Google, Amazon, Microsoft şi Facebook au recomandat deja pe 6 martie angajaţilor lor din statul Washington (nord-vestul SUA) să lucreze de acasă dacă este posibil. Apple le-a urmat exemplul, în timp ce prestigioasa conferinţă TED programată pentru aprilie la Vancouver (Canada) a fost amânată.


Citeşte şi: Trump NU are nevoie să-şi facă testul anti-COVID-19

Pentru a reduce riscul de contaminare cu coronavirus, “vizitele exterioare” la anumite birouri ale Google, inclusiv sediul din Mountain View (California), au fost limitate, a declarat un purtător de cuvânt al grupului.

Toate interviurile de angajare vor fi “virtuale” în locul celor tradiţionale faţă în faţă.

Conferinţa Google I/O, programată pentru luna mai în Silicon Valley, a fost anulată. La ea iau parte în mod tradiţional mii de dezvoltatori IT din întreaga lume.

Citeşte şi: SUA trimit în Portugalia bombardiere grele

Amazon, Microsoft şi Google domină piaţa mondială a informaticii de la distanţă (cloud) şi, prin urmare, nu ar trebui să ducă lipsă de resursele necesare pentru a se organiza diferit.

În Statele Unite, peste 500 de persoane au contractat Covid-19, care a făcut cel puţin 21 de morţi, dintre care 17 având legătură cu un azil de bătrâni din statul Washington.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Evenimentele Zilei de 24 iulie în Istorie

Evenimentele Zilei de 24 iulie în Istorie 24 iulie este a 205-a zi a calendarului gregorian și a 206-a zi în anii bisecți.   Sărbătorile Zilei de...

Horoscop 24 iulie 2024 

Horoscop 24 iulie 2024  Nativii din zodia Berbec au nevoie de linişte, în timp ce Gemenii evită agitaţia, potrivit stiripesurse. Horoscop 24 iulie 2024 pentru Berbec Energia...

A fost lansată prima păpușă Barbie oarbă

A fost lansată prima păpușă Barbie oarbă Păpușa Barbie cu deficiențe de vedere ajunge azi pe rafturile magazinelor de jucării. Este cea mai recentă din...

Aude Hesbert, numită directoare a Festivalului de Film American de la Deauville

Aude Hesbert, numită directoare a Festivalului de Film American de la Deauville Aude Hesbert a fost numită luni directoare a Festivalului de Film American de...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.