X

Google şi Facebook reacţionează la acuzaţiile venite din Rusia

Google a declarat luni că susţine o publicitate politică responsabilă care respectă legislaţia locală după ce Rusia a acuzat compania că a distribuit astfel de reclame în timpul alegerilor locale din weekend, relatează Reuters, potrivit agerpres.

Gigantul internet nu a confirmat dar nici nu a negat într-un comunicat că a difuzat o asemenea publicitate.

Citeşte şi: Taifunul Faxai face ravagii în Japonia (VIDEO). Un om a murit la Tokyo!

Autoritatea rusă de reglementare a comunicaţiilor a declarat că Google şi Facebook au distribuit publicitate politică în timpul alegerilor, ceea ce ar putea fi considerat ca o ingerinţă. amestec.

“Susţinem publicitatea politică responsabilă şi ne aşteptăm că aceasta să respecte cerinţele legislative locale, inclusiv legile privind alegerile şi drepturile de vot, precum şi o +tăcere electorală+ obligatorie pentru orice zonă geografică în care este orientată o astfel de publicitate”, a declarat Google în comunicat.

Citește și : Rusia acuză Facebook şi Google că au distribuit reclame electorale în ziua alegerilor

Facebook la rândul său a precizat luni că agenţii de publicitate, şi nu compania în sine, sunt responsabile pentru respectarea legilor electorale locale.

Alegeri locale şi regionale au avut loc duminică în mai multe regiuni ruse. La Moscova, partidul de guvernământ Rusia Unită, care îl sprijină pe preşedintele Vladimir Putin, a pierdut un mare număr de locuri în consiliul local, a anunţat luni agenţia de presă RIA.

Tags: alegerifacebookGooglerusia
Categorii: Știrile zilei