X

Gordon Sondland susţine că i-a sesizat preocupările sale lui Mike Pence la începutul lunii septembrie

Gordon Sondland, ambasadorul SUA la Uniunea Europeană, a declarat miercuri, în Camera Reprezentanţilor, că i-a sesizat vicepreşedintelui american, Mike Pence, cazul presiunilor exercitate asupra Ucrainei, informează CNN, scrie mediafax.

Gordon Sondland a declarat că i-a spus lui Mike Pence la începutul lunii septembrie că era preocupat de condiţionarea asistenţei financiare acordate Ucrainei de investigarea adversarilor politici ai preşedintelui Donald Trump.

Citește și : Putin, despre apelurile de a renunţa la gaz: ‘ O idee absolut bizară’

Însă Biroul vicepreşedintelui Mike Pence a negat acest lucru. “Vicepreşedintele nu a avut niciodată vreo conversaţie cu Gordon Sondland despre investigarea familiei Biden, a firmei Burisma sau despre acordarea în mod condiţionat a asistenţei financiare pentru Ucraina în funcţie de potenţialul investigaţiilor”, a declarat purtătorul de cuvânt al Biroului lui Mike Pence.

Tags: Camera ReprezentantilorGordon SondlandMike PenceSUAuniunea europeana
Categorii: Știrile zilei