X

Granturi pentru exportatorii de vinuri din Moldova

Granturi pentru exportatorii de vinuri din Moldova

A fost lansat programul de granturi WESA pentru exportatorii de vinuri din Moldova.

Citește și: Cum ar fi evacuat Spitalul Republican în caz de urgență. Salvatorii s-au antrenat 

Programul de granturi WESA, care va fi implementat în următoarele 12 luni, urmărește majorate vânzările de vinuri cu valoare adăugată pe piețe netradiționale cum ar fi România, Polonia, Regatul Unit, Olanda, Danemarca, Coreea de Sud, Japonia, Canada, și altele.

Inițiativa este finanțată de Fondul American pentru Întreprinderi Ucraina-Moldova (UMAEF) și va fi implementată de Asociația Națională pentru Turism Receptor din Moldova  (ANTRIM) în parteneriat cu Oficiul Național al Viei și Vinului (ONVV) și Proiectul USAID de Competitivitate și Reziliență Rurală (PCRR).

Cu un buget total de 8.000.000 de lei, programul va sprijini cel puțin 15 companii vitivinicole din diverse regiuni ale Republicii Moldova, oferindu-le suport financiar și expertiză pentru creșterea exporturilor cu 15-20% și sporirea bugetelor de marketing cu 60%.

Micii producători, cramele de generație nouă și exportatorii campioni vor putea beneficia de suport financiar nerambursabil variind între 300.000 și 800.000 de lei, cu o rată a contribuției proprii diferită în funcție de categoria din care fac parte.

În anul 2023, volumul exportului produselor vinicole pe piețele externe a ajuns la 123 de milioane de litri și o valoare totală de 192 milioane de dolari SUA. Această realizare confirmă statutul țării noastre ca fiind al 16-lea cel mai mare exportator de vin din lume, cu prezență semnificativă în circa 70 de țări.

Perioada de depunere a dosarelor este 12 iulie – 5 august 2024, iar solicitanții vor prezenta setul de documente prin intermediul unui e-mail la adresa WESA@antrim.md.

Tags: exportatori de vingrant vinificatorigranturi vin
Știrile zilei