Fermierii din mai multe sectoare agricole pot accesa granturi de până la un milion de dolari în cadrul celui de-al cincilea apel lansat prin Proiectul AGGRI, anunțat de Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare.
Sprijinul financiar vizează exploatațiile de bovine, ovine și caprine orientate spre producția de lapte, sisteme mixte și carne, dar și fermele de porcine și păsări, pentru investiții în biosecuritate și alinierea la standardele de bunăstare a animalelor, potrivit agrotv.
Citește și: Moldova va exporta energie electrică din surse regenerabile în Ucraina
Apelul include și subsectoarele legumicol, culturile horticole de nișă, precum și procesarea și comercializarea directă a producției agricole. Cererile pot fi depuse în perioada 2 martie-29 mai 2026, iar valoarea grantului nu poate depăși 50% din investiția eligibilă. Pentru culturile de nișă, plafonul este de până la 70 de mii de dolari per beneficiar și de până la 300 de mii de dolari pentru cooperative.
Fondurile pot fi utilizate pentru construcția și modernizarea fermelor, dotarea cu tehnologii moderne, achiziția animalelor de prăsilă și eficientizarea energetică, inclusiv instalarea stațiilor de biogaz și a panourilor fotovoltaice.
Dosarele pot fi depuse la oficiile teritoriale ale Agenției de Intervenție și Plăți pentru Agricultură, iar criteriile complete de eligibilitate sunt disponibile în manualul de alocare a granturilor publicat pe pagina instituției.
Citește și: Igor Grosu: Avem scopul ambițios de a repara 3 mii de km de drumuri până în anul 2029












